Congresul ”ultimei șanse”: PSD între instinctul de supraviețuire și atracția autodistrugerii

Când senatorul Robert Cazanciuc vorbește despre „Congresul ultimei șanse” pentru PSD, nu lansează doar un slogan de susținere pentru prietenul său, Titus Corlățean. De fapt, pune un diagnostic dur, rar recunoscut public în interiorul unui partid care s-a obișnuit să-și cosmetizeze rănile.

PSD-ul de astăzi nu mai este mastodontul electoral de altădată. Este un organism masiv, dar cu metabolism lent, o structură care a pierdut reflexul instinctului de conservare și care, paradoxal, încă trăiește din moștenirea electorală a unor vremuri apuse.

Un congres „al ultimei șanse” nu e o formulă poetică:

înseamnă, simplu, că PSD își joacă acum credibilitatea pe termen lung. Dacă în toamnă nu iese cu o conducere capabilă să reconstruiască identitatea politică a partidului, următorul deceniu ar putea însemna coborârea sa sub 20% și irelevanța istorică.

Două tabere, două filozofii

Până acum, cursa internă a scos la iveală două nume cu greutate politică, dar cu oferte radical diferite:

• Sorin Grindeanu – președinte interimar, moștenitorul unei funcții venite mai degrabă din echilibrul tranzitoriu de după crize interne decât dintr-o legitimitate consolidată. Imaginea lui Grindeanu este asociată cu un PSD „de administrație”, preocupat să mențină controlul pe ministere și resurse, fără ambiții majore de reformă internă.
• Titus Corlățean – diplomat de carieră, jurist cu experiență, unul dintre puținii oameni din PSD cu credibilitate externă reală. Spre deosebire de Grindeanu, Corlățean se poziționează ca un lider al recredibilizării partidului, mizând pe competență, pe reconstrucția unei elite interne și pe reintrarea PSD într-o zonă de respectabilitate publică.

Aceste două opțiuni nu înseamnă doar două personalități. În spatele lor se aliniază facțiuni, interese și strategii diferite. Tabăra Grindeanu este axată pe menținerea controlului resurselor și pe o tranziție „fără valuri”, care să nu tulbure vechile rețele județene. Tabăra Corlățean vede momentul ca pe o fereastră scurtă de reformă reală, care ar putea resuscita PSD și în plan electoral, și în planul respectabilității.

Cine este, de fapt, Titus Corlățean

Titus Corlățean nu este un „om nou” – și nici nu pretinde asta. Intrat în Ministerul Afacerilor Externe la 26 de ani, consilier personal al lui Adrian Năstase, deputat și apoi senator, ministru al Justiției și ministru de Externe, Corlățean vine cu o carieră lungă și cu un palmares în care se amestecă realizări diplomatice și scandaluri politice.

Criticat pentru gestionarea votului din diaspora în 2014, el și-a păstrat totuși reputația de politician cultivat, cu discurs articulat, un om care poate susține un interviu dificil fără să cadă în ridicol. Această calitate, rară în PSD-ul actual, îl face o figură „frecventabilă” inclusiv pentru adversarii ideologici.

Corlățean știe ce înseamnă reprezentarea externă și înțelege că PSD, pentru a redeveni mare, trebuie să fie și respectat, nu doar temut sau detestat.

De ce candidatura lui contează pentru PSD

1. Recuperarea identității – PSD a ajuns un colos fără chip. După ani de scandaluri, condamnări și lideri toxici, partidul nu mai are un „chip oficial” care să inspire încredere. Corlățean ar putea fi acel chip.
2. Competență și discurs – Într-o epocă în care liderii politici se fac de râs în direct, un președinte PSD capabil să argumenteze coerent ar fi o schimbare strategică.
3. Credibilitate externă – Relațiile internaționale ale lui Corlățean pot conta într-un moment în care PSD trebuie să-și curețe imaginea în fața partenerilor europeni.
4. Reforma internă – Chiar dacă nu este un outsider, Corlățean ar putea rupe din blocajul actual al numirilor pe bază de loialitate oarbă și ar putea aduce oameni din afara rețelei tradiționale.

PSD și tentația sinuciderii lente

Riscul major pentru PSD nu este să piardă alegerile viitoare – ci să piardă electoratul de bază, cel care îl vedea ca pe garantul protecției sociale. Odată cu ascensiunea partidelor populist-naționaliste, PSD se află într-o zonă periculoasă: prea compromis pentru publicul urban educat, prea „diluat” ideologic pentru electoratul tradițional.

Un congres ratat în toamnă ar putea însemna transformarea PSD într-o formațiune medie, incapabilă să mai joace rolul de partid pivot.

Ultima șansă reală?

Dacă Titus Corlățean câștigă, PSD ar putea încerca o reconstrucție pe termen lung. Nu e garantat că va reuși – rezistența internă la reformă este uriașă. Dar ar fi măcar o tentativă.

Dacă pierde și tabăra Grindeanu rămâne la butoane, e probabil ca partidul să continue în inerția sa comodă, pierzând încet, dar sigur, teren electoral și capital politic. În acel scenariu, „congresul ultimei șanse” se va dovedi, peste câțiva ani, doar un moment în care PSD a ales sinuciderea lentă în locul terapiei de șoc.

Premisa de lucru

Dacă „Congresul ultimei șanse” îi dă lui Titus Corlățean mandatul, nu va fi un vot pentru un „alt președinte”, ci pentru o schimbare de arhitectură. Și exact asta trebuie proiectat: ce se schimbă imediat, ce se schimbă în primele 100 de zile și unde se vor opune taberele interne. Mai jos—planul probabil și costurile lui.

1) Primele 30 de zile: curățenie procedurală și reset la mesaj

A. Regulile jocului (statut & disciplină)

• Îngheț pe numiri de funcții în partid și la nivel guvernamental timp de 30 de zile; audit rapid al numirilor pe criterii strict politice din ultimul an.
• Comisie de etică cu mandat real (incompatibilități, conflicte, traseism). Prima listă de cazuri—în 14 zile—nu ca spectacol, ci ca semnal că regulile chiar contează.
• Calendar electoral intern pe 12 luni (alegeri la organizații județene unde performanța e sub prag, cu criterii măsurabile: vot, prezență, cotizații, proiecte).

B. Mesaj public—„PSD util”

• Triunghiul identitar (Educație—Sănătate—Venit minim demn): trei legi-proiect fanion, redactate cu experți din afara partidului, prezentate la 45 de zile.
• Conferințe bilunare: un lider politic + un expert independent pe fiecare temă (nu talk-show intern). Ideea: recredibilizare prin competență, nu prin lozinci.

2) Zilele 30–100: schimbări structurale

A. Reorganizarea aparatului central

• Secretariat politic subțiat și profesionalizat (politic + tehnic). Desființat „biroul de tot și toate”—responsabilități clare, KPI pentru fiecare direcție.
• Școala de politici publice a PSD: program de 6 luni, cu module pe legislație, buget, comunicare, relații UE; criteriu pentru promovarea noii garnituri de purtători de mesaj.
• Hub de cercetare & date: sondare lunară pe teme economice și sociale, focus-grupuri în orașe mici/medii. Fară date = fără mesaj. Fără mesaj = fără voturi.

B. Relația cu guvernarea

• Contract de coaliție rescris, cu 10 milestones trimestriale (legislative și bugetare). Publice. Dacă nu sunt îndeplinite—declanșezi criza la vedere, nu prin sâcâieli televizate.
• Războiul „privilegiilor” dus până la capăt: lege unică anticumul + plafonări transparente la indemnizații speciale + tăierea CA-urilor sinecură. În 100 de zile vezi dacă PSD vrea sau doar spune.

C. Relația cu baronii

• Contract local de performanță: fiecare filială primește obiective (absorbție PNRR pe social/educație/sănătate, proiecte locale, prezență la vot). Cine nu livrează—pierde sprijinul central (nu e poezie, e buget și listă).
• Interdicție explicită: nu se mai sponsorizează „capricii” în consiliile județene fără relevanță publică (festivaluri duduite, cluburi—fără indicator de impact local, tăiem finanțarea politică). Va durea. Trebuie.

3) Identitatea „frecventabilă”: ce spune PSD și ce face, concret

A. Economie & muncă

• „Salariul minim demn” pe doi ani, însoțit de scutiri țintite pentru IMM-uri pe tranziția de cost.
• Contract social pentru munca vulnerabilă: agricultură sezonieră și servicii—programe de cuponare fiscală (să intri din gri în alb fără să mori la fiscalitate).
• Reforma ANOFM: de la ghișeu pasiv la broker de joburi—tinte lunare publice de plasare.

B. Educație & sănătate

• Pachetul „Medicul în comunitate”: extinderea cabinetelor integrate (medic de familie+psihologie+asistență socială) în orașe medii.
• Program național after-school în parteneriat public-privat, cu standarde minime și vouchere sociale locale.
• Fond pentru reparații școli—microgranturi rapide (sub 500k) cu aprobări în 30 de zile. Rapiditatea salvează imaginea.

C. Guvernanță & anticorupție pragmatică

• Registru public de contracte (central+local) într-un dashboard unic, căutabil.
• Stop la cumul (pensii/indemnizații speciale) și publicarea anuală a tuturor beneficiilor. Fără asta, „frecventabilitatea” e o glumă.

4) Comunicarea: dincolo de talk-show

• Purtători de mesaj pe temă, nu câte-un „om bun la toate”. Un medic, un profesor, un finanțist—cu fiecare iesire majoră.
• Turneu național în orașe medii (nu doar capitale de județ), cu town-hall-uri reale, Q&A liber. Se filmează integral, se urcă brut. Autenticitatea se câștigă arătând nesetate de control.

5) Unde crapă lucrurile: rezistența internă

A. Baronatul clasic
Se va opune disciplinei pe performanță și transparentizării contractelor. Se temperează prin pachet dual:

• „Bățul”: audit, KPI, repoziționări.
• „Morcovul”: cine livrează proiecte sociale reale primește sprijin central (comunicare, miniștri disponibili, expunere).

B. Grupul „nu deranjați coaliția”
Se va teme de resetarea contractului cu partenerul de guvernare. Răspunsul: milestones publice. Ori le bifăm, ori mergem la electorat și explicăm de ce blocajul nu e la noi.

C. Nostalgicii de linșaj mediatic
Vor vrea retorica veche (dușmani peste tot). Se contracarează prin dublă expunere: pe teme sociale și cu oameni credibili din afara partidului. „Nu suntem singuri pe scenă”—e mesajul.

6) Șanse reale pentru Corlățean: ce are, ce-i lipsește

Atuurile

• Credibilitate externă: poate negocia cu UE, poate dialoga coerent cu mediul privat.
• Discurs și ținută: rare într-o piață politică obosită—îl pot face „frecventabil” pentru publicul moderat.
• Nu are datorii grele către clici interne—poate arbitra fără teama „listelor negre”.

Vulnerabilitățile

• Episodul 2014 rămâne muniție pentru adversari. Contramăsură: recunoaștere, lecții învățate, propuneri concrete pentru votul în diaspora (secții, digitalizare, logistică).
• Nu e star de teren—nu are încă tropismul pentru turnee grele în filiale. Trebuie să-l capete în primele 60 de zile.
• Rezistență de sistem—dacă lovește simultan în privilegii, CA-uri, cumul, își va face dușmani rapizi. Să o facă etapizat, cu sprinturi care livrează rezultate vizibile (legislație + proiecte rapide).

7) Scenariul cu miză: cum redeveniți „frecventabili”

• Fapte vizibile în 100 de zile: un pachet anticumul adoptat, un registru public de contracte funcțional, primele școli reparate din microgranturi, primele 10 orașe cu after-school în program-pilot.
• Oamenii din jur: un secretar general „tehnic” respectat, un purtător de mesaj din afara tobei de partid, doi lideri regionali promovați pe merit.
• O relație onestă cu guvernarea: milestones bifate sau criză asumată. Fără șantaj pe după perdea.

8) Cum vor reacționa taberele

• Grindeanu & statu-quo: vor încerca o coabitare „cuminte”—îi convine doar dacă nu se umblă la CA-uri și la fluxurile de influență. Va fi tentat să împingă deciziile grele „după buget”.
• Baronii cu cifre bune: vor coopera dacă primesc predictibilitate bugetară pe proiecte sociale.
• Aripa „imagine”: va cere rebrand—nume, logo, slogan. E ultimul lucru care trebuie făcut. Întâi conținut, apoi ambalaj.

Verdictul onest

Candidatura lui Titus Corlățean contează fiindcă aduce pe masă singurul tip de schimbare care poate face PSD „frecventabil” pentru publicul moderat: reguli, competență, transparență și politici sociale măsurabile.
Are discursul și profilul pentru asta; îi lipsesc, deocamdată, pârghiile interne și o echipă executivă cu dinți. Dacă își asumă cu adevărat primele 100 de zile ca „lovitură combinată” (anticumul + registru contracte + trei proiecte sociale vizibile), își securizează mandatul. Dacă ezită, sistemul îl va macina—și „Congresul ultimei șanse” va deveni, retrospectiv, momentul în care PSD a ales confortul de azi în locul relevanței de mâine.

Pe scurt: fie intră cu program și bisturiu, fie rămâne doar încă un nume într-o listă lungă de ocazii ratate.

Dinozaurul reformator?

Această imagine de „om autentic” și „ultim salvator” a PSD este, totuși, o viziune idealizantă, venită mai ales din partea susținătorilor din interior.

În afara partidului, Titus Corlățean nu mai stârnește același entuziasm – pentru mulți, el rămâne o relicvă politică din epoca Năstase, un dinozaur cu maniere diplomatice impecabile, dar cu reflexe vechi și cu o carieră legată de un PSD pe care opinia publică îl consideră de mult timp incapabil de reformă.