eMAG dă oameni afară pentru a supraviețui crizei consumului
Grupul eMAG, reprezentat prin entitățile Dante International S.A. și eMAG IT Research S.R.L., și-a anunțat angajații că va demara un proces de restructurare a personalului, motivat de necesitatea unei „organizații redimensionate” în fața unui context economic neprielnic. Decizia a fost comunicată angajaților de către CEO-ul Tudor Manea, care a explicat că acest pas este necesar deoarece noul an fiscal se suprapune pe o „situație macroeconomică delicată”, în care evoluția consumului din România este „puternic impactată”.
Conducerea grupului pune această schimbare de strategie pe seama unei piețe de retail în scădere și a unei „competiții neloiale din partea jucătorilor din afara UE”, factori care au determinat compania să mărească investițiile și cheltuielile într-un ritm nesustenabil. Manea recunoaște transparent în mesajul său că grupul vine după o perioadă în care „nu ne-am atins cifrele”, fapt ce a adus business-ul într-un punct critic unde este obligatorie o eficientizare a productivității și a costurilor.
Procesul de restructurare presupune „reducerea numărului de posturi pe care le avem în organigramă, din mai multe departamente”, conform notificărilor transmise. Deși este descrisă ca fiind o hotărâre dificilă, managementul o consideră singura soluție viabilă pentru a atinge obiectivele propuse pentru anul fiscal 2027. Totodată, compania subliniază că va continua să investească în sectoarele considerate prioritare, precum logistica și serviciile financiare, pentru a-și menține statutul de lider regional.
În ceea ce privește calendarul acestor măsuri, echipa de Dialog Social a informat personalul că a fost demarat procesul de consultare conform Codului Muncii. Notificările privind „intenția de a efectua concedieri colective” prevăd o perioadă de consultare de 10 zile calendaristice, timp în care vor avea loc discuții despre „măsurile de atenuare și analiza alternativelor posibile”. Estimările oficiale indică faptul că întregul proces va dura aproximativ două săptămâni, moment în care vor fi comunicate deciziile finale pentru fiecare rol vizat de această restructurare.
Poziția eMAG
„În ultimii ani, Grupul eMAG a crescut accelerat, ajungând la peste 11 milioane de descărcări ale aplicației, 7 milioane de clienți și peste 64.000 de selleri activi.
Această dimensiune vine cu responsabilitatea construirii unui business sustenabil financiar pe termen lung, dar și organizat eficient, față de milioanele de clienți, miile de selleri și parteneri la nivel regional.
Din acest motiv, am fost nevoiți să luăm decizia de a ne reorganiza intern.
Concret, această reorganizare presupune reducerea echipei cu un procent de aproximativ 3%, măsură care vizează roluri din mai multe departamente ale organizației. Colegii afectați au tot sprijinul nostru în această perioadă.
Întotdeauna ne-am propus să dezvoltăm un ecosistem regional, iar acest lucru nu se schimbă. Ponderea sectorului de e-commerce în SEE ajugând la 11% din total piață retail, în timp ce piețele avansate sunt la aproape 40%. Acest ecart ne indică potențialul ridicat de creștere al sectorului, lucru ce ne determină să rămânem dedicați piețelor în care activăm”.