Consiliul Economic și Social nu a avizat favorabil proiectul de lege pentru implementarea 5G

Proiectul de lege pentru implementarea 5G a fost analizat de Consiliul Economic și Social, iar membri acestuia au formulat mai multe puncte de vedere. Doi reprezentanți ai părții patronale au votat pentru avizarea favorabilă a proiectului, iar doi reprezentați au părții patronale, reprezentanții părții sindicale și cei ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale au votat pentru avizarea nefavorabilă a proiectului.

De asemenea, trei reprezentanți ai părții patronale s-au abținut de la vot.

În primul rând, se reclamă faptul că proiectul de lege 5G nu face referire la impactul asupra sănătății oamenilor, punct de vedere menționat de Coaliția Stop 5G România. De asemenea, se cere elaborarea unui studiu de impact asupra sănătății populației și eventualele măsuri ce ar trebui impuse celor care implementează rețelele 5G.

Se cere apoi implicarea Parlamentului în proiectul de lege 5G pentru a asigura continuitatea în ceea ce privește deciziile ulterioare, dat fiind mandatul potențial limitat al actualului executiv.

Lipsa criteriilor de eficiență economică

Se reclamă și faptul că proiectul de lege 5G nu pune accent pe eficiența economică, favorabilă cetățeanului român. Motivarea menționează că în statele UE și în UK s-au emis opinii oficiale privind echilibrul dintre accesul la cea mai bună și mai eficientă tehnologie și cel mai preț și, în paralel, protejarea unor paliere de securitate națională.

De asemenea, se impune ca înainte de adoptarea proiectului, acesta să fie modificat astfel încât să răspundă tuturor observațiilor transmise de Ministerul Justiției.

Motivarea CES arată și că întregul proiect de lege se concentrează pe identificarea producătorilor de echipamente eligibili, mai degrabă decât pe abordarea și identificarea riscurilor de securitate independente de producătorul de echipamente, abordare susținută la nivelul UE. Instrumentele UE cu privire la securitatea cibernetică a rețelelor 5G pun accentul pe măsurile tehnice ce ar trebui să fie reglementate și implementate pentru a atinge nivelul de securitate dorit.

Sunt necesare criterii tehnice

Se arată și și impunerea unor măsuri necesare pentru a asigura securitatea rețelelor și serviciilor trebuie să includă, pe lângă măsurile strategice, și o serie de măsuri tehnice relevante ce reprezintă un apanaj al autorităților naționale de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice.

Totodată, proiectul de lege 5G nu reglementează calea de urmat și termene în cazul în care producătorul nu obține, în perioada menționată în proiect, răspunsul de la CSAT pentru cererea sa de autorizare, creând potențialul unor interpretări contradictorii.

Proiectul de lege 5G are nevoie de toate avizele pentru a putea fi adoptat și transpus în lege, astfel încât să poată fi demarată și licitația pentru noi spectre de frecvență destinate 5G. Având în vedere că suntem aproape în luna noiembrie, iar alegerile vor avea loc peste o lună, rămâne foarte puțin timp pentru adoptarea legii, inclusiv trecerea prin Parlament, așa cum se cere în răspunsul CES. Ceea ce înseamnă că este posibil ca proiectul să fie adoptat după alegerea unui nou Parlament.  

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Crește numărul de șefi în instituțiile publice: Boloș a dat undă...

Recent, ministrul Marcel Boloș a anunțat o decizie controversată referitoare la creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice de la 8% la...

Robert Negoiță și-a lansat, în cârje, candidatura pentru un nou...

Robert Negoiță, edilul de la Primăria Sectorului 3, și-a lansat, joi seara candidatura pentru un nou mandat, în cârje. Robert Negoiță le-a declarat ziariștilor că...