Consumatorul copleșit sau consumatorul activist? Noile tipuri de „cumpărători” români și preferințele lor

Publicat: 07 iul. 2022, 10:00, de Roxana Roseti, în LIFESTYLE , ? cititori
Consumatorul copleșit sau consumatorul activist? Noile tipuri de „cumpărători” români și preferințele lor

Toată lumea încercă să se adapteze la o viață în care incertitudinea este singura garanție. Pandemia și războiul ne-au învățat că nu există o modalitate corectă de a răspunde la această stare constantă de nesiguranță. Mai multe sondaje de opinie de peste ocean au evidențiat faptul că 21% dintre respondenți consideră că viața nu va mai reveni la normal niciodată.

În acest context complex, companiile din România care se adresează cumpărătorului român trebuie să afle cum arată acum consumatorul român și să știe ce trebuie să facă pentru a-l determina să cumpere, cred specialiștii pieței.

Pentru a atrage clienți noi și pentru a-i păstra, trebuie să cunoști noile tipuri de consumatori online. Există câteva direcții din ce în ce mai pronunțate de comportament format și definitivat de pandemie, digitalizare și, nu în ultimul rând de război: consumatorul copleșit, consumatorul influențat, consumatorul activist,”, spune Anca Dobrescu, Managing Partner www.peprimapagina.ro.

Obosiți, foarte ocupați și mereu activi

Dar care sunt caracteristicile acestui „consumator copleșit”? „Consumatorul copleșit – include consumatori care au atât carieră, cât și copiii și sunt copleșiți de provocarea zilnică de a echilibra viața profesională cu cea personală. Acest tip de consumatori sunt obosiți, foarte ocupați și mereu activi, chiar dacă lucrează de acasă. Își vor deschide mereu portofelele pentru brandurile care le oferă o mână de ajutor. Datele au arătat că au mai multe șanse să se confrunte cu următoarele nevoi: renovări majore sau construcția unei noi locuințe, au fost promovați sau urmează o promovare la job, cumpără a doua mașină sau o înlocuiesc pe cea actuală, caută să-și refinanțeze un credit ipotecar”, descrie Anca Dobrescu.

Dar ce apare pe lista lor de cumpărături? Aflăm de la aceeași sursă: articole pentru casă, electrocasnice mari, jocuri și jucării, produse de bricolaj, echipamente sportive și de fitness.

„Au cu 158% mai multe șanse față de consumatorul mediu să cumpere un dulap sau un spațiu de depozitare în perioada următoare. De asemenea, față de alte segmente de public au cu 45% mai multe șanse să cumpere alcool online, mai ales că 57% dintre acest tip de consumatori recunosc faptul că au mărit consumul de alcool la domiciliu în timpul pandemiei”, adaugă Anca Dobrescu.

De la care mai aflăm că acest tip de consumator este mai înclinat să cumpere produse care sunt  prietenoase cu întreaga familie, amuzante și/sau inovatoare. Le pasă mai puțin dacă achiziția este rentabilă sau practică. „Pentru consumatorii care au fost puternic loviți de criza din 2020 și 2021, totul se leagă de predicția Forrester conform căreia utilizatorii vor căuta produse reconfortante care să le ofere o pauză de la incertitudinea prezentului. 44% preferă să cumpere online decât în magazine, 22% și-au descărcat o aplicație mobilă a unui comerciant care oferă livrări online și 14% urmăresc minimum un brand pe rețelele de socializare”.

Bun. Deja s-a format o lume a consumatorilor l-a fel de complexă precum vremurile pe care le trăim. Să mergem totuși mai departe. Cum ajungi la acest tip de consumatori?

Consumatorul copleșit petrece 20-40 de ore pe săptămână online, are șanse mai mari să urmărească brandurile pe rețelele de socializare față de consumatorul obișnuit și urmărește știrile de la televizor. Ascultă podcasturi, investește în abonamente pentru platforme de muzică și streaming, caută informații și recenzii pe YouTube și petrece mai mult timp pe LinkedIn, TikTok și Instagram și mai puțin pe Facebook”, mai explică Anca Dobrescu.

Tipul care are mai multe șanse să se confrunte cu anumite evenimente de viață

Trecem la consumatorul influențat! Acesta  este un tip de utilizator care verifică recomandările din social media, experții și influencerii de pe Instagram, TikTok și YouTube în procesul de cumpărare. Datele arată că acest tip are mai multe șanse să se confrunte cu următoarele evenimente de viață: apariția unui copil sau căsătoria, obținerea unei noi specializări, prin intermediul unui curs online.

Ce apare pe lista lui de cumpărături? „Echipament sportiv și/sau de fitness, ceasuri și bijuterii, sistem audio pentru casă, mobilă de bucătărie, articole pentru casă”, enumeră Anca Dobrescu. „Un cumpărător influențat are cu 50% mai multe șanse să aibă pe lista de dorințe un fotoliu și cu 70% mai multe șanse un scaun de tip otoman”.

Ce îl determină să cumpere? Consumatorul influențat este mai atras de produse care economisesc timp, sunt populare și care arată foarte bine. Îi pasă mai puțin dacă achiziția este ușor de utilizat sau luxoasă. Este mai inspirat să cumpere la recomandarea unui influencer, așa că nu este surprinzător că este tentat de produsele la modă, atractive și convenabile. „Acest tip este cu 59% mai condiționat în decizie de conținutul din rețelele sociale, considerându-le cea mai importantă surse de informare pentru alegerile vestimentare. 34% din acest grup au venituri medii și 4 din 5 caută cel mai bun preț. Deși au o listă lungă de dorințe, au un buget destul de limitat, ceea ce înseamnă că prezintă o tendință cu 13% mai mare de a folosi cupoane sau coduri de reduceri”.

55% dintre consumatorii influențați petrec peste 20 de ore pe săptămână online și preferă să urmărească rețelele de streaming favorite pe telefon. Acești consumatori sunt conectați la toate rețelele de socializare și urmăresc în mod constant 2-3 influenceri. Industria ospitalității, cea de frumusețe sau magazinele online cu produse la prețuri accesibile ies mereu câștigătoare când se adresează acestui tip de consumatori.

Omul care niciodată nu cumpără doar o cutie de șervețele

Nu în ultimul rând, avem și consumatorul activist. Acesta acordă prioritate responsabilității sociale și este dispus să plătească mai mult în baza unor principii comune sau pentru a sprijini anumite organizații de caritate, care-și tratează echitabil angajații și/sau au implementate măsuri de protejare a mediului. „De exemplu, acest tip de consumator preferă brandurile și afacerile locale, produsele de tip BIO sau organizațiile care sprijină refugiații. Sunt exact genul de consumatori care inițiază boicotul brandurilor și preferă să plătească mai mult pentru a-și asocia banii cu o companie care reprezintă ceva.

Niciodată nu cumpără doar o cutie de șervețele, ci valorile de brand care se aliniază cu ale lor. Datele au evidențiat faptul că acest tip de consum este asociat cu momentul căutării unui nou loc de muncă, adoptarea unui animal de companie, pornirea unei mici afaceri ori momentul în care copiii dau examenul pentru carnetul de șoferi”, specifică Anca Dobrescu. Ce apare pe lista lui de cumpărături? Articole pentru casă, articole pentru dormitor și baie, muzică, filme, cărți, căști audio, electrocasnice pentru bucătărie.

Chiar dacă sunt concentrați pe responsabilitate socială, nu înseamnă că nu cumpără de la corporații. Consumatorul activist are mai multe șanse să aibă un abonament la Netflix sau HBO, un card de loialitate la un lanț de cafenele, un abonament plătit la Emag Genius sau Glovo Prime față de consumatorul obișnuit”.

Consumatorul activist este atras de produsele care sunt durabile, prietenoase cu mediul, inovatoare și eficiente din punct de vedere energetic. Îi pasă de lumea din jur și dorește ca brandurile de unde achiziționează serviciile și produsele să facă același lucru. 80% preferă să cumpere direct de la producători sau micii comercianți. Apreciază lucrurile handmade, produsele artizanale și afacerile de familie.

Potrivit Ancăi Dobrescu, acest grup are o reprezentare semnificativă în rândul consumatorilor generației X și Baby Boomer. 35% dintre ei au un venit mare spre foarte mare, ceea ce înseamnă că reprezintă un public de valoare.

„Își petrec timp în online, dar sunt mult mai selectivi cu rețelele de socializare și conținutul pe care-l preferă. Se regăsesc și pe Facebook, pe grupuri private, pe YouTube, Reddit și chiar pe Twitter. Sunt genul de consumatori care citesc mereu pagina Despre noi și verifică riguros activitatea brandurilor în online”, conchide Anca.

Desigur, lista tipurilor de consumatori s-ar putea spune că rămâne deschisă, la fel ca și lista preferințelor unei societăți situată între formare și deformare!