Consumul de energie, taxat în funcție de ora de consum

Publicat: 26 mai 2025, 20:01, de Alice Călin, în Energie , ? cititori
Consumul de energie, taxat în funcție de ora de consum
Sursa foto - freepik.com / Contoar electric

Autoritățile analizează o nouă strategie privind consumul de energie, care ar putea schimba modul în care plătim electricitatea. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, susține introducerea unor tarife orare, care să încurajeze utilizarea energiei în perioadele când aceasta este mai ieftină și mai abundentă.

Consumul de energie, taxat diferențiat

La o conferință dedicată politicilor energetice, ministrul Burduja a declarat că există deja capacitățile tehnice pentru testarea unui sistem prin care consumul de energie să fie taxat în funcție de ora la care este realizat. În opinia sa, electricitatea folosită în mijlocul zilei, când producția e ridicată, ar trebui taxată mai puțin decât seara, când cererea e mult mai mare decât producția.

„Mecanismele de piață ar trebui să reflecte această realitate. Personal susțin ideea tarifelor orare. Se poate face un proiect-pilot pe termen scurt, iar operatorii de distribuție sunt deschiși”, a spus Burduja, citat de Profit.ro.

Oficialul a adăugat că sistemul nu poate fi aplicat înainte de 1 iulie, cât timp încă funcționează plafonarea prețurilor. După această dată, se va începe o etapă de testare a sistemului orar, mai ales în zonele unde deja sunt instalate contoare inteligente.

Milioane de contoare inteligente permit testarea modelului

Ministrul a precizat că în România există deja „milioane de puncte de consum” dotate cu contoare inteligente, iar multe dintre acestea sunt funcționale și pregătite pentru a înregistra date detaliate despre consumul de energie. Pe baza acestor echipamente, ar putea fi lansat un program-pilot până la finalul acestui an, în colaborare cu operatorii de distribuție.

Scopul este de a-i motiva pe consumatori să folosească energia în perioadele în care aceasta este disponibilă în exces, ceea ce ar putea reduce costurile și presiunile la care sunt supuse rețelele electrice la ore de vârf.

Măsuri similare sunt aplicate de ani buni în alte state europene, iar Burduja consideră că România ar trebui să urmeze același model. În țări precum Germania, Franța sau Spania, consumatorii casnici sunt deja obișnuiți să își adapteze obiceiurile pentru a beneficia de prețuri mai mici în intervalele de consum redus. Aceștia folosesc electrocasnicele cu consum mare, precum mașinile de spălat, uscătoarele de rufe sau cuptoarele, în special pe parcursul zilei. În timpul nopții intră în funcțiune doar aparatele cu consum redus, precum calculatoare, televizoare sau lumini. Astfel, se economisește și energie, și bani.