Contraofensivă ucraineană în Crimeea. Dronă ucraineană cu explozibili găsită lângă Moscova

Publicat: 24 apr. 2023, 10:30, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Contraofensivă ucraineană în Crimeea. Dronă ucraineană cu explozibili găsită lângă Moscova

Mai multe drone ucrainene au atacat orașul Sevastopol din Crimeea iar o dronă ucraineană cu 17 kg de explozibili a fost găsită la periferia Moscovei.

Autointitulatul guvernator al Sevastopolului, Mihail Razvozhaev, a raportat în noaptea de 24 aprilie că Flota rusă a Mării Negre respinge un atac cu drone asupra orașului.

„Flota noastră respinge acum un atac cu dronă de suprafață asupra unui raid extern. Toate serviciile orașului sunt în așteptare. Să ne păstrăm calmul”, a transmis Razvozhaev pe Telegram

Potrivit lui Razvozhayev, forțele rusești ar doborât o dronă iar alta ar fi explodat singură.

Anihilarea dronelor a avut loc într-o zonă ce nu a produs avarierea vreunei instalații ori locuințe din Sevastopol, fără a se produce victime umane.

Dronă prăbușită în suburbiile Moscovei

În suburbiile Moscovei a fost găsită o dronă ucraineană cu 17 kg de explozibili, anunță canalul rusesc de Telegram „Baza”.

Drona a fost descoperită de un localnic la 300 de metri de casa lui, într-o pădure de lângă Noginsk.

Drona care a căzut s-ar fi dovedit a fi un avion fără pilot UJ-22 fabricat de Ucraina, cu o lungime de 3,5 metri. Se presupune că ar fi rămas fără combustibil. În interiorul săuar fi găsit aproximativ 30 de brichete de câte 570 de grame de explozibili fiecare, cu explozibili în interior.

Nu se cunoaște deocamdată de unde a fost lansată drona.