Coronavirus. Angela Merkel, „îngrijorată”: 2 – 3 milioane de persoane peste 65 de ani, nevaccinate!

Cancelarul Angela Merkel și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu pandemia de Covid-19 în Germania, atrăgând atenția asupra unei anumite imprudențe, într-un inerviu publicat sâmbătă, anunță AFP.

Starea actuală din spitale și numărul de decese ”mă îngrijorează foarte mult. Ar trebui să ne îngrijoreze pe toți,  a declarat cancerul Merkel în ediția de duminică a Frankfurter Allegemeine Zeitung.

„Foarte întristată”

Cancelarul Merkel s-a declarat ”foarte întristată” că ”două-trei milioane de germani cu vârste peste 60 de ani nu sunt încă vaccinați. Aceasta ar putea face diferența pentru aceste persoane și pentru societate în ansamblu, spune Angela Merkel, care va preda puterea la sfârșitul lui 2021, după 16 ani în funcția de cancelar.

În Germania, numărul cazurilor de infecție înregistrează o creștere odată cu venirea toamnei. Institutul de Supraveghere Sanitară ”Robert Koch” (RKI) a confirmat 21.543 de noi cazuri în 24 de ore și  90 de decese.

Potrivit RKI, 55,5 milioane de germani s-au vaccinat cu schema completă contra virusului, respectiv 66,7% din populația Germaniei.

Personalul medical din spitale se confruntă cu un nou flux de bolnavi de Covid, majoritatea nevaccinați.

Dacă se menține acest trend, în curând, vom avea 3.000 de pacienți la terapie intensivă, a avertizat, recent, grupul regional Redaktionsnetzwerks Deutschland.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

EXCLUSIV. Cutremur în masoneria română: Radu Bălănescu exclus definitiv din Marea...

Scandalurile din ultima perioadă au escaladat atât de mult încât Marea Lojă Națională din România a devenit un circ ambulant unde rolul dresorului este...