Costi Ioniță, pentru a doua oară nominalizat la Premiile Grammy

Publicat: 05 apr. 2022, 09:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Costi Ioniță, pentru a doua oară nominalizat la Premiile Grammy

De câțiva ani, Costi Ioniță s-a făcut cunoscut peste Ocean, iar la recenta gală Grammy 2022 a primit a doua lui nominalizare din carieră. Pentru acest moment special, Costi a plecat în Statele Unite și a participat la eveniment, însă nu a ratat nici petrecerile alături de prietenii lui celebri precum Shaggy sau Sean Paul, alături de care s-a și filmat.

Costi Ioniță s-a remarcat din postura de compozitor și s-a aflat pe lista celor care au lucrat la două dintre albumele reggae nominalizate în acest an, „Live N Livin”- Sean Paul și „Positive Vibration” – Jesse Royal. Deși nu a câștigat, Costi s-a distrat pe cinste atât pe covorul roșu, cât și la petreceri, alături de cei doi artiști cu care a lucrat, dar și cu alte nume cunoscute, precum Shaggy.

„Forță! Fraților, suntem în Las Vegas”

„Băieți, suntem la Grammy! Forță! Fraților, suntem în Las Vegas și am alături cei mai șmecheri artiști”, a spus Costi într-unul dintre clipurile postate pe Instagram. În altul, acesta l-a rugat pe Sean Paul să transmită un mesaj României, ceea ce s-a și întâmplat, chiar în mijlocul clubului în care se distrau cu toții.

Chiar pe aeroportul din Amsterdam. înainte de a se îmbarca în cursa care l-a dus în Las Vegas, Costi le-a transmis urmăritorilor lui de pe Instagram: “Dragii mei, mă îndrept către Las Vegas, unde se țin Premiile Grammy. Este prima oară în istoria muzicii când un român e nominalizat de două ori la aceste premii prestigioase. Nu contează dacă se câștigă sau nu, important e că suntem acolo și oriunde m-aș afla, sunt mândru că sunt român și nu o să vă fac de râs”.