Costul pandemiei pentru fotbal: 14 miliarde de dolari

Fotbalul mondial va înregistra pierderi financiare de 14 miliarde dolari în urma pandemiei COVID-19 conform estimărilor Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), care a primit cereri de ajutor din partea a 150 de asociații de fotbal din lume.

Comisarul european Olli Rehn, responsabil cu cererile de rambursare în cadrul FIFA, a dat informațiile într-o conferință de presă. Estimarea acoperă toate asociațiile de fotbal din lume membre ale asociației, 211 în total, inclusiv echipele de juniori. Motivele care stau la baza pierderilor sunt perturbarea calendarului de meciuri, stadioanele goale și pierderile din drepturile de televizare.

Olli Rehn a arătat că fotbalul sud-american a suferit cel mai mult fiind un continent lovit puternic de pandemie, dar cele mai mari pierderi financiare au fost înregistrate de Europa.

„Peste 150 de asociaţii membre au solicitat deja să fie incluse în planul de ajutor al Fifa, înzestrat cu 1,5 miliarde de dolari sub formă de subvenţii şi împrumuturi”, a continuat Rehn.

Ajutorul „nu este limitat în timp”şi vizează să permită federaţiilor naţionale „să depăşească această criză” pe termen lung, iar ajutor va putea fi cerut și după acordarea acestui prim val de susținere financiară.

„Cererea de subvenţii este foarte puternică”, depăşind-o pe cea pentru împrumuturi, în condiţiile în care Fifa intenţionează să acorde până la 1,5 milioane de dolari pentru fiecare asociaţie membră şi până la 2 milioane de dolari pentru fiecare confederaţie.

Într-un studiu publicat la începutul lunii iulie, sindicatul european al cluburilor (ECA) estima la patru miliarde de euro impactul financiar al pandemiei de Covid-19 numai asupra veniturilor cluburilor europene, calculat pentru sezoanele 2019-20 şi 2020-21.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...

Află care este schimbarea Revolut pentru românii din Anglia!

Revolut, îndrăgita platformă de servicii financiare, a introdus o actualizare importantă destinată românilor rezidenți în Regatul Unit. Astfel, de la 28 martie 2024, aceștia vor...