Covid-19 ar putea mări riscurile a două boli neurodegenerative: Alzheimer și Parkinson

Publicat: 08 iul. 2022, 11:03, de Magda Marincovici, în ESENȚIAL , ? cititori
Covid-19 ar putea mări riscurile a două boli neurodegenerative: Alzheimer și Parkinson

Un studiu danez descoperă noi efecte posibile ale bolii Covid-19 pe termen lung: riscuri crescute de a dezvolta maladiile Alzheimer și Parkinson.

Acest studiu, prezentat la Congresul Academiei Europene de Neurologie – ediția a VIII-a –, subliniază riscul mai ridicat de a dezvolta maladia Alzheimer sau maladita Parkinson.

Potrivit cercetătorilor de la Rigshospitalet, unul dintre cele mai importan spitale din Danemarca, inflamația neuronală provocată de infecția Covid-19 ar putea accelera dezvoltarea de tulburări neurodegenerative din care fac parte cele două boli evocate anterior.

Conform acestui studiu, realizat pe aproape un milion de persoane, pacienții pozitivi la Covid-19 au de 2,6 ori șanse mai mari de a fi afectați de boala Parkinson, de 2,7 ori șanse mai mari de a face un accident vascular ischemic și 3,5 ori șanse mai mari pentru maladia Alzheimer.

Un alt studiu de origine chineză arăta recent că, după un an de la ieșirea din spital, 15% dintre persoanele afectate sever de Covid-19 prezentau semne de demență și 25% tulburări de tipul deficienței cognitive ușoare.