Covid-19: Compania Pfizer a cerut autorizare de urgență pentru administrarea vaccinului la copii între 5 și 11 ani

Compania americană Pfizer a anunțat, joi, că a cerut Agenției americane a medicamentului (FDA) din SUA autorizarea de urgență a  administrării vaccinului anti-Covid în cazul copiilor cu vârste între 5 și 11 ani.

În acest sens, la sfârșitul lunii septembrie, compania farmaceutică a transmis FDA rezultatele studiilor în cazul copiilor din această grupă de vârstă.

FDA a anunțat că a programat o ședință a comitetului consultativ pentru a revizui datele pe 26 octombrie.

Pfizer/BioNTech a precizat că a efectuat studii clinice pe un lot format din peste 2.000 de copii cu vârste între 5 și 11 ani și a constatat că vaccinul este bine tolerat, răspunsul imun este ”robust”, ”comparabil” cu cel înregistrat la grupa de vârstă 16-25 de ani.

Potrivit AFP, doza administrată a fost ajustată la 10 micrograme/injecție, comparativ cu 30 micrograme în cazul celorlalte grupe de vârstă.

La ora actuală, în SUA, vaccinul de la Pfizer este autorizat la persoane în vârstă de 16 ani și peste și este autorizată în regim de urgență în cazul subiecților cu vârste între 12 și 15 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

EXCLUSIV. Cutremur în masoneria română: Radu Bălănescu exclus definitiv din Marea...

Scandalurile din ultima perioadă au escaladat atât de mult încât Marea Lojă Națională din România a devenit un circ ambulant unde rolul dresorului este...