Covid-19: EMA a aprobat vaccinul de la Pfizer contra subvariantelor BA.4, BA.5 ale Omicron

Publicat: 13 sept. 2022, 13:15, de Magda Marincovici, în ESENȚIAL , ? cititori
Covid-19: EMA a aprobat vaccinul de la Pfizer contra subvariantelor BA.4, BA.5  ale Omicron

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat, luni, vaccinul de la Pfizer contra Covid-19 care acționează asupra subvariantelor Omicron. Acum, se așteaptă decizia finală a Comisiei Europene, transmit agențiile de presă.

Vaccinul vizează subvariantele Omicron BA.4 și BA.5  pentru campania de rapel din această iarnă, cu scopul de a preveni noi valuri de epidemie. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) al EMA a recomandat autorizarea vaccinului bivalent care acționează asupra subvariantelor Omicron BA.4 și BA.5 suplimentar față de tulpina originală a Sars-Cov-2, a explicat EMA într-un comunicat.

Serul ar trebui, potrivit EMA, să fie ”mai eficace comparativ cu Comirnaty în declanșarea unui răspuns imunitar contra subvariantelor BA.4 și BA.5 mai ușoare, dar care se răspândesc mult mai rapid.

Vaccinul, o versiune adaptată a vaccinului ARN mesager anti-Covid Comirnaty de la Pfizer/BioNTech, este destinat persoanelor cu vârste începând de la 12 ani și peste, care au primit cel puțin un vaccin contra Covid-19, a precizat EMA.

În timp ce ”noi valuri de infecții sunt anticipate odată cu venirea sezonului rece”, această recomandare ”va îmbogăți arsenalul vaccinurilor disponibile pentru protejarea persoanelor contrra Covid-19 în Uniunea Europeană, a subliniat EMA.

Avizul CHMP pentru ”Comirnaty Original/Omicron BA.4-5” va fi trimis la Comisia Europeană în vederea adoptării deciziei finale.

Aprobarea EMA vine după aprobarea, la începutul acestei luni, a altor două vaccinuri adaptate de la Pfizer și rivala sa Moderna, contra sușei Covid-19 originale și a subvariantei BA.1 Omicron. Cu vaccinul adaptat Original/Omicron BA.1, recent autorizat, acest nou vaccin adaptat ar trebui să contribuie la menținerea unei protecții optime contra Covid-19 pe măsura ce virusul evoluează, subliniază EMA.