COVID-19: Noua tulpină de coronavirus a apărut și în Franța

Un prim caz de contaminare cu noua tulpină a virusului SARS-CoV-2 apărută în Marea Britanie a fost descoperit vineri în Franţa, la Tours (centru), a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Persoana contaminată, un francez rezident în Regatul Unit, este asiptomatică şi a fost izolată la domiciliu, potrivit comunicatului.

Sosit „de la Londra, la 19 decembrie”, el „a fost luat în observaţie de CHU (spital universitar) pe 21 şi detectat pozitiv”, a explicat ministerul, pentru care este vorba despre „prima contaminare cu mutaţia VOC 202012/01 a coronavirusului COVID-19”, posibil mult mai contagios, care a fost semnalată în Franţa.

Centrul naţional de referinţă pentru viruşii infecţiilor respiratorii (CNR) a confirmat vineri infectarea cu această mutaţie.

„Autorităţile sanitare au procedat la un contact tracing (urmărire a contactelor) angajaţilor din domeniul medical care au luat în observaţie pacientul şi la căutarea persoanelor sale de contact cu risc, pentru a proceda la izolarea strictă a acestora”, se precizează în comunicat.

Pe lângă acest caz, „până în momentul de faţă, mai multe prelevări pozitive putând evoca mutaţia VOC 202012/01 sunt în curs de secvenţiere de către laboratoarele CNR”, a adăugat ministerul.

Un caz similar a fost semnalat în Germania, la o femeie sosită cu avionul de la Londra, şi în Liban, de asemenea la un pasager londonez. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...