Covid-19: S-a descoperit care este originea cazurilor grave în cazul copiilor

Din Australia vine primul studiu științific care a identificat 85 de proteine implicate în formele grave de Covid-19 la copii, anunță The Guardian.

O echipă de cercetători australieni dau asigurări că au găsit răspunsul la întrebarea de ce unii copii fac forme grave de Covid-19 și în curând ei vor putea beneficia de un tratament adaptat. Totul se datorează descoperirii câtorva zeci de proteine responsabile de  inflamarea multisistemică  (PIMS) sau de sindromul de insuficiență respiratorie acută în cazul copiilor afectați de Covid-19. De exemplu, de la începutul pandemiei, peste o mie de copii ar fi fost afectați de PIMS, potrivit datelor oficiale.

Potrivit unui studiu al experților australieni, publicat, luni, 2 mai, 85 de proteine ar fi implicate în această reacție inflamatorie și alte 52 ar fi responsabile de sindromul de insuficiență respiratorie.  O mulțime de elemente descoperite în sângele prelevat de la copii afectați de Covid-19, care nu există la cei sănătoși.

Conor McCafferty, unul din autorii studiului, spune că acesta este primul studiu care a descoperit proteinele imunitare afectate în cazul copiilor cu aceste simptome grave.

Or, a ști care sunt efectele acestor infecții Covid-19 asupra corpului uman este primordial pentru a se produce un eventual tratament.

Deocamdată, copiii afectați de o reacție inflamatorie multisistemică sau de insuficiență respiratorie nu beneficiază de un tratament țintit.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...

Romgaz, compania statului, ignoră cu bună știință deciziile instanțelor de judecată

La nivelul SNGN ROMGAZ SA Sucursala Târgu Mureș nu au fost respectate deciziile emise atât de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și...