Covid-19. Scenariul „catastrofal” despre care vorbește dr. Valeriu Gheorghiță

Publicat: 22 nov. 2021, 13:07, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Covid-19. Scenariul „catastrofal” despre care vorbește dr. Valeriu Gheorghiță
Valeriu Gheorghita (Sursa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=10217911039742590&set=ecnf.1081945752)

Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, s-a referit, recent la un scenariu „catastrofal” în care nimeni nu ar mai fi protejat: nici persoanele vaccinate, nici cele care au făcut Covid.

Acest scenariu este valabil în cazul apariției unei noi tulpini care ar putea să ocolească răspunsul imunitar, avertizează dr. Gheorghiță, potrivit digi24.ro.

Potrivit dr. Valeriu Gheorghiță, în acest scenariu, „ar însemna să luăm totul de la capăt”. „Pericolul în momentul de față nu este să avem o variantă virală mai transmisibilă decât este deja varianta Delta, ci să avem o variantă virală care ocolește răspunsul imun, care eludează parțial sau în totalitate răspunsul imun. Or, acest lucru ar fi catastrofal„, a explicat dr. Valeriu Gheorghiță.

Valul cinci cu Delta Plus

Pe de altă parte, specialistul Octavian Jurma avertizează că deja există o nouă tulpină a coronavirusului pandemic, aflată în circulație în noul val pandemic. „Pentru prima dată, săptămâna trecută, vedem că secvențierile nu sunt 100% cu tulpina ancestrală Delta, ci 20% sunt variante care intră în categoria Delta Plus. Deja, pandemia se pregăteşte să ne ofere o nouă tulpină, care va constitui probabil valul 5”.

Prof. Jurma subliniază că „această relaxare e foarte importantă și toți o dorim, dar trebuie să ne relaxăm în siguranță, să încetăm să revenim la această normalitate care a dispărut”.