Covid-19: Urgenţa de sănătate publică la nivel internaţional s-a încheiat, pandemia cu siguranţă nu”, transmite OMS

Publicat: 13 iun. 2023, 23:11, de Magda Marincovici, în SOCIAL , ? cititori
Covid-19: Urgenţa de sănătate publică la nivel internaţional s-a încheiat, pandemia cu siguranţă nu”, transmite OMS

Covid-19 nu mai reprezintă o urgență publică încă de la începutul lunii mai, dar nu trebuie ignorată pandemia de coronavirus, a anunțat Biroul European al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), transmit agențiile DPA și Agerpres.

”Deşi urgenţa de sănătate publică la nivel internaţional s-a încheiat, pandemia cu siguranţă nu” a luat sfârşit, a subliniat Hans Kluge, director regional al OMS.

Aceeași sursă indică faptul că virusul există în continuare și nu este exclus să înregistreze noi variante.

Potrivit OMS, peste 270 de milioane de persoane au fost infectate cu coronavirus în cele 53 de ţări din Europa şi Asia Centrală incluse în regiunea europeană a OMS.

Din ianuarie 2020, peste 2,2 milioane de persoane au murit din această cauză.

În prezent, în continuare sunt pacienți diagnosticați cu Covid care au nevoie de spitalizare. De asemenea, cu toată scăderea considerabilă a numărului deceselor, încă sunt persoane care mor din cauza Covid.