Cozi interminabile la metrou, din cauza sistemului informatic

Publicat: 10 feb. 2023, 09:37, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Cozi interminabile la metrou, din cauza sistemului informatic

Cozi interminabile, joi seara, la metrou, din cauza sistemul de taxare de la gurile de metrou care nu a funcționat chiar în plină oră de vârf.

Sistemul de taxare a căzut, în jurul orei 18:00, când foarte mulți bucureșteni aleg metroul să ajungă acasă, după ce au ieșit de la muncă. Numai că joi seara au avut ghinion.

Ce au spus oficialii Metrorex

După câteva zeci de minute de confuzie și nemulțumire, au fost remediate și problemele, traficul revenindu-și la normal. Momentul a fost imortalizat de persoanele care au fost nevoite să stea la coadă minute bune, potrivit b365.ro

„Metrorex informează că începând cu ora 18:00 au existat fluctuații de autorizare a tranzacțiilor la porțile de acces din rețeaua de metrou. Specialiștii băncii care operează aceste tranzacții au remediat situația”, a precizat într-un comunicat Metrorex.