Cristian Diaconescu: România intră în liga mare a producătorilor de drone

Publicat: 26 sept. 2025, 22:26, de Nitulescu Gabriel, în POLITICĂ , ? cititori
Cristian Diaconescu: România intră în liga mare a producătorilor de drone

România se pregătește să devină un jucător important pe piața producției de drone, printr-o serie de parteneriate internaționale și proiecte strategice ce vor fi integrate în noua Strategie de securitate națională. Anunțul a fost făcut de Cristian Diaconescu, consilier prezidențial, care a subliniat că România nu va colabora doar cu Ucraina, ci cu mai multe state, în cadrul unor programe regionale și europene.

Potrivit acestuia, țara noastră va participa la programul SAFE, iar proiectele dezvoltate vor avea ca prioritate consolidarea apărării naționale și a garanțiilor de securitate la nivel regional.

Strategia de securitate, construită pe baza consultărilor

Diaconescu a precizat că Strategia de securitate națională este în plin proces de elaborare și va fi rezultatul unei consultări extinse între instituțiile statului și Administrația Prezidențială. Universitățile și mediul academic au transmis, de asemenea, puncte de vedere legate de vulnerabilitățile și amenințările cu care România se confruntă.

„Ca şi parcurs, instituţiile statului ne-au transmis la Administraţia Prezidenţială puncte de vedere în legătură cu vulnerabilităţi, ameninţări, aspecte care ţin de variantele de răspuns, pentru că sunt extrem de complexe elementele care se cuprind într-o strategie de securitate naţională şi nu este vorba numai de domeniul militar. Am avut o consultare şi sunt profund recunoscător reprezentanţilor universităţilor, oameni cu poziţionare extrem de interesantă, inclusiv publică, privind acest domeniu a securităţii naţionale. Urmează o regândire a întregului concept şi după aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), această strategie se trimite în Parlament, pentru o dezbatere. După aceea Parlamentul votează proiectul de strategie, după care devine operationali”, a explicat consilierul prezidențial la Digi24.

Acesta a adăugat că, după adoptarea strategiei, va fi elaborat și un plan de implementare, astfel încât direcțiile asumate să devină linii clare de mandat și acțiune pentru toate instituțiile implicate.

Parteneriate pentru producția de drone

Referindu-se la informațiile privind cooperarea cu Ucraina, Diaconescu a confirmat existența unor discuții, dar a subliniat că România are în vedere mai multe parteneriate bilaterale și multilaterale. „România va adopta proiecte care țin, în primul rând, de apărarea națională și, în al doilea rând, de garanțiile de securitate la nivel regional, mai ales în ceea ce privește Ucraina”, a punctat oficialul.

Proiectele concrete vor fi coordonate de un grup de lucru aflat în subordinea primului ministru și, odată stabilite, vor trece prin filtrul CSAT înainte de a deveni operaționale.