Piedone își critică subordonații și îi acuză de bătaie de joc

Publicat: 13 feb. 2024, 12:00, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
Piedone își critică subordonații și îi acuză de bătaie de joc

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a izbucnit într-o postare pe rețelele de socializare. Edilul a dezvăluit grave nereguli în domeniul infrastructurii și salubrizării.

În postarea sa, Cristian Popescu Piedone a relatat cum, în timp ce efectua o inspecție de rutină a descoperit un șir de abuzuri și încălcări ale legii. Printre acestea, primarul a remarcat prezența unui garaj ilegal amplasat între copaci.

Într-un gest revoltător, autoritățile de la Infrastructură au ales să nu demoleze structura ilegală, ci să o integreze în proiect, modificând chiar și planurile oficiale. Aceasta nu este singura neregulă descoperită de Cristian Popescu Piedone.

În cadrul vizitei sale, edilul a observat că două lucrări anunțate ca fiind finalizate sunt de fapt neterminate. La acest lucru se adaugă și existența unui focar de infecție lângă o lucrare nouă, lăsată în voia sorții de către oficialii societăților implicate.

Redăm postarea integrală a primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone:

Le mulțumesc directorilor de la Infrastructură, Poliția Locală și Salubrizare că, uneori, mă cred naiv și mai ales… insignifiant!

Explic motivul de astăzi:

Eram pe teren, să iau pulsul sectorului, așa cum îmi este obiceiul! Și… ce-mi vad ochii? Gunoaie, lucru de mântuială și șmecherie golănească!!!

BĂTAIE DE JOC!

Într-o zonă proaspăt amenajată, taman între copaci, am găsit… UN GARAJ ILEGAL!

Ce au făcut cei de la Infrastructură? Nu l-au extras, nu l-au demolat! Din motive doar de ei știute… i-au făcut confort sporit proprietarului! Pentru asta… au modificat chiar și proiectul oficial! Sincer, încă sunt ȘOCAT și DEZAMĂGIT și…

Stați că mai am!

Două lucrări anunțate ca proaspăt finalizate sunt și acum… neterminate!

Gunoi? Desigur!

A fost nevoie să-mi arate cetățenii ca lângă o lucrare nouă, oficialii societăților din teren au lăsat, bine merci, UN FOCAR DE INFECȚIE!

Domnilor directori de la Infrastructură, Salubrizare și Poliție Locală vă anunț fără niciun dram de respect că ASTAZI M-AȚI DEZAMĂGIT, M-AȚI PĂCĂLIT, M-AȚI MINȚIT!

Mâine voi verifica dacă ați dus la îndeplinire ordinele pe care vi le-am transmis în această după amiază!!!

La epilog, îl felicit pe specialistul care a toaletat un copac înalt până când… l-a umilit! HALAL TREABĂ!