Cristina Chiriac (CONAF): Capacitatea de absorbție a banilor europeni este limitată, în mare parte din cauza birocrației

Publicat: 10 iun. 2022, 18:30, de Aurel Drăgan, în ECONOMIE , ? cititori
Cristina Chiriac (CONAF): Capacitatea de absorbție a banilor europeni este limitată, în mare parte din cauza birocrației
Sursa foto: Pixabay.com

Nevoile de investiţii sunt mari, dar există încă întârzieri în punerea în aplicare a planurilor şi în fluxul de noi fonduri care intră în economie, susţine preşedintele Confederaţiei Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.

„Capacitatea de absorbţie a banilor europeni s-a dovedit a fi limitată, în mare parte din cauza unei birocraţii excesive. Aceste evoluţii ridică o serie de întrebări-cheie, în special în ce priveşte modul în care designul programelor ar trebui conceput şi cum pot fi acestea puse în aplicare pentru a se concentra mai bine pe modalităţi realiste, eficiente, echitabile şi durabile de cheltuire a banilor europeni. Rolul nostru este să construim punţi, iar la finalul celor şase dezbateri, pe care le vom realiza în şase regiuni diferite ale ţării, să grupăm şi concluzii, într-o foaie de parcurs pentru finanţările europene. În acest an, am reuşit să avem un dialog real si constructiv cu Guvernul, cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, am trecut o dată în plus de la promisiuni la fapte. 73 de proiecte aprobate dar fără finanţare, pe domeniul digitalizării urmează, conform promisiunilor, să fie finanţate. Da, se poate! Îmi doresc să putem recomanda şi să fie adoptaţi coeficienţi de actualizare anuală în cadrul proiectelor, să fie redusă birocraţia, să fim proactivi şi să propunem soluţii de accelerare a absorbţiei finanţărilor europene”, a declarat Cristina Chiriac.

Conform sursei citate, economia românească dispune de oportunităţi de finanţare prin programele europene „Next Generation EU” sau „Facilitatea de redresare şi rezilienţă” care, fructificate, ar putea atenua şocurile crizelor actuale şi pot compensa trei decenii de investiţii reduse.

„Acesta este unul din motivele pentru care Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), a organizat Conferinţa „Antreprenor EU: oportunităţi de finanţare pentru dezvoltare durabilă”, dedicată dezbaterilor despre măsurile şi oportunităţile de finanţare europeană accesibile în următorul orizont de programare”, susţin reprezentanţii organizaţiei patronale.

Evenimentul a reunit responsabilii guvernamentali ai programelor europene, elita academică a Timişoarei, studenţi, oameni de afaceri şi viitori antreprenori din toate domeniile de interes.

Potrivit CONAF, autorităţile guvernamentale şi-au intensificat şi ele eforturile pentru a atinge obiectivele de absorbţie eficientă a banilor europeni.

„Echipa ministerială pune foarte serios problema optimizării ratei de absorbţie a fondurilor europene, aflată azi la un procent nemulţumitor, de 61%. Zilele trecute am semnat două ghiduri noi de măsuri de finanţare, prin care vom stimula proiectele cu componente de cercetare-dezvoltare şi implementarea rezultatelor, ghiduri foarte utile. În PNRR avem multe oportunităţi pentru digitalizarea şi pentru listarea la bursă a afacerilor cu scopul de a le dezvolta. Guvernul se concentrează pe identificarea zonelor unde se află sincopele liniilor de finanţare, pentru că observăm totuşi o rată de supra-contractare pe anumite măsuri, chiar de 150%, dar nu toate contractele se duc la bun sfârşit. Încercăm să scădem nivelul de birocraţie din proiecte, chiar dacă nu este uşor. În întâlnirea de acum două săptămâni, de la Bruxelles, în care echipa ministerului a fost primită de doamna Elisa Ferreira, Comisar european pentru Coeziune şi reforme, domnia sa a subliniat un factor orizontal esenţial pentru reformele UE, cel al egalităţii de şanse şi implicării femeilor în antreprenoriat,” a declarat Csilla Hegedus, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Programele de finanţare cu fonduri europene reprezintă, tot mai mult, un domeniu al vieţii economice care poate fi considerat strategic pentru viitorul României, iar rolul lumii academice este esenţial în acest context.

„Universitatea de Vest din Timişoara a fost remarcată pentru strategia de dezvoltare a culturii antreprenoriale aplicată în activităţile de formare, fiind dată drept un exemplu pozitiv în cadrul studiului elaborat sub egida OECD şi a Comisiei Europene, realizat de HEInnovate sub titlul „Supporting Entrepreneurship and Innovation in Higher Education in Romania”, se mai precizează în comunicat.

Proiectul „Antreprenor EU. Oportunităţi de finanţare pentru dezvoltare durabilă” reprezintă un proiect naţional, dedicat creşterii ratei de absorbţie a fondurilor europene ca soluţie de dezvoltare durabilă.

Seria de evenimente va avea loc în 6 oraşe din România, în cadrul cărora vor fi adunaţi aproximativ 60 de speakeri şi peste 1.000 de antreprenori, cu obiectivul de a crea un memorandum complet care va centraliza soluţiile şi instrumentele specific identificării, evalăurii şi implementării proiectelor bazate pe fondurile europene.

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederaţie din România ce reuneşte interesele antreprenorilor în spiritul european al egalităţii de gen, egalităţii de şanse.

CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizaţie care promovează şi susţine antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare şi cooperare atât pe plan intern cât şi internaţional. CONAF a luat fiinţă ca urmare a necesităţii de a crea o cultură antreprenorială. modernă, sustenabilă şi echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci şi pentru întregul mediu de business.