Criză de containere maritime: transportatorii preferă să trimită containere goale spre China

Publicat: 03 feb. 2021, 17:30, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Criză de containere maritime: transportatorii preferă să trimită containere goale spre China

Comerțul mondial cu alimente este dat peste cap din cauza unei concurențe globale pentru containere maritime. Producătorii din China plătesc pentru întoarcerea containerelor goale, astfel încât să poată exporta mai mult și mai repede.

„Oamenii nu îşi pot trimite bunurile acolo unde au nevoie. Unul dintre clienţii mei trimitea săptămânal între 8 şi 10 containere cu orez din Thailanda în Los Angeles. Însă acum poate să trimită doar maximum trei containere pe săptămână”, spune Steve Kranig, director de logistică la firma de transport IM-EX Global Inc.

China a avut o revenire spectaculoasă după pandemia de Covid-19 și se chinuie să țină pasul cu cererea la export, astfel încât a ajuns să plătească prime pentru containerele maritime care se întorc în țară.

Conform Agerpres, începând din luna iulie anul trecut, exporturile din China au fost în creștere, în special produse precum măști și echipamente pentru munca de acasă, inclusiv computere. Cererea pentru produsele chineze este atât de mare, încât există o criză de containere maritime.

În prezent, transportul bunurilor din China în SUA este de aproape zece ori mai mare decât din direcția opusă și astfel containerele vin pline, dar pleacă goale, în loc să se producă schimbul.

Directorul executiv al portului, Gene Seroka, susține că în portul Los Angeles, trei din patru containere care se întorc în Asia sunt goale, față de 50%, cum era normal.

Situația nu este una bună, iar dacă se va menține în acest ritm, după ce majoritatea nord-americanilor şi europenilor vor fi vaccinaţi, unele dintre aceste costuri majorate cu transportul vor fi trecute pe seama consumatorilor, pe măsură ce aceştia revin în cafenele, restaurante şi clădiri de birouri.