Criză gravă: Producătorii britanici de oţel, sticlă, ceramică și hârtie ar putea fi obligaţi să oprească producţia

Publicat: 11 oct. 2021, 19:30, de Eliza Popa, în ECONOMIE , ? cititori
Criză gravă: Producătorii britanici de oţel, sticlă, ceramică și hârtie ar putea fi obligaţi să oprească producţia

Industriile mari consumatoare de energie din Marea Britanie sunt afectate de creşterea preţurilor gazelor naturale. Se întrevăd închideri de fabrici, situația fiind critică.

Producătorii de oţel, sticlă, ceramică, hârtie şi din alte sectoare din Marea Britanie au declarat că ar putea fi obligaţi să oprească producţia, cu excepţia cazului în care guvernul va face ceva în legătură cu preţurile energiei. Ministrul britanic pentru Afaceri, Kwasi Kwarteng, a descris situaţia ca fiind critică, refuzând însă să spună mai mult, potrivit Reuters. ”Este în mod clar o situaţie critică”, a declarat Kwarteng pentru BBC, când a fost întrebat despre posibile închideri de fabrici.

Departamentele guvernamentale cheie se contrazic între ele

Într-un interviu separat acordat Sky News, el a spus: ”Avem preţuri foarte, foarte mari la gaze, preţuri foarte mari la electricitate, avem deja sprijin pentru industrii şi căutăm modalităţi prin care putem ajuta industria”. Kwarteng a mai spus că lucrează cu ministrul de Finanţe Rishi Sunak în această privinţă. O sursă a Trezoreriei a negat existenţa unor astfel de discuţii, alimentând criticile din partea Partidului Laburist de opoziţie cu privire la răspunsul guvernului.

Cele două departamente guvernamentale cheie responsabile de criza actuală a costului vieţii au petrecut această dimineaţă contrazicându-se dacă au fost sau nu discuţii între ele … Avem nevoie de răspunsuri urgente cu privire la cine anume organizează spectacolul”, a declarat Spuse Phillipson, parlamentar laburist şi purtătorul de cuvânt al partidului pe teme financiare.