Criza în imobiliare se amână. Prețurile apartamentelor au crescut ușor în ianuarie 2023

Publicat: 10 feb. 2023, 12:39, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Criza în imobiliare se amână. Prețurile apartamentelor au crescut ușor în ianuarie 2023

Stagnarea sau chiar scăderea pieței imobiliare, preconizate de majoritatea analiștilor pentru acest an, nu a început încă. Prețurile apartamentelor vechi sau noi la nivel național au crescut puțin în ianuarie 2023 față de decembrie 2022, conform datelor Storia.ro.

În timp ce analiștii financiari recomandă prudență în achiziția unei locuințe din cauza dobânzilor ridicate la credite și a prețurilor în creștere pentru imobiliare, românii verifică tot mai mult anunțurile de vânzare. În ianuarie 2023 numărul de anunțuri imobiliare vizionate pe Storia.ro a crescut cu 59% comparativ cu aceeași lună a anului trecut.

De asemenea, numărul de contactări s-a majorat cu 64% față de decembrie 2022. Totuși, s-au înregistrat cu 20% mai puține tranzacții individuale, până la un total de 8.116, comparativ cu ianuarie 2022, conform datelor ANCPI. Aceasta arată că interesul pentru încheierea tranzacțiilor este mai redus decât era în urmă cu un an.

Evoluția prețurilor

În luna ianuarie s-au înregistrat 1.841 tranzacții în capitală, cu doar 2% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut (ianuarie 2022), dar cu 4% mai mult decât în ianuarie 2021 (cf. ANCPI). Prețul mediu al apartamentelor din București a crescut cu 5%, față de luna ianuarie 2022.

Comparativ cu luna decembrie 2022, la categoria apartamentelor vechi de vânzare s-au înregistrat atât stagnări ale prețurilor medii de cumpărare, cât și scăderi și creșteri temperate. Astfel, în București, prețurile din sectoarele 2, 4 și 6 au stagnat, cele din sectoarele 3 și 5 au înregistrat scăderi de 1%, respectiv 2%, iar prețurile medii de cumpărare din sectorul 1 au avut o creștere temperată, de 1%.

Cât despre locuințele noi, prețurile au avut creșteri medii de 1% în luna ianuarie, față de luna anterioară, dar și ușoare scăderi, de 1% în sectoarele 1 și 3. Totodată, la apartamentele din sectorul 4 s-au înregistrat creșteri de 2%.

Locuințe vechi versus locuințe noi

Uitându-ne la cele 10 orașe cu cel mai mare număr de anunțuri – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Brașov, Sibiu, Iași, Arad, Craiova, Oradea, se observă o creștere medie anuală ponderată de 6%, raportată la numărul de anunțuri per oraș (ianuarie 2023 vs. ianuarie 2022), și un preț mediu ponderat de 1.459 euro/metru pătrat.

În ceea ce privește prețurile apartamentelor din piața rezidențială veche, pe platforma Storia.ro se observă o majorare medie de 1% în ianuarie 2023, față de luna precedentă. Creșterea cea mai mare s-a înregistrat în Iași (+3%), în timp ce prețurile au stagnat în București și Constanța.

Comparativ cu anul trecut, prețurile apartamentelor vechi din orașele analizate au crescut cu 8%, în medie, iar cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Sibiu și Iași, unde prețurile s-au mărit chiar cu 14%.

Prețurile apartamentelor noi au înregistrat, în medie, creșteri tot de 1%, comparativ cu luna anterioară, dar au crescut, în medie, cu 9%, în comparație cu ianuarie 2022. Față de aceeași perioadă a anului trecut, cea mai mare diferență este la Brașov, unde metrul pătrat pentru locuințele noi e cu 16% mai mare. 

La nivelul tranzacțiilor efectuate în județele din care fac parte cele 10 orașe analizate, conform datelor ANCPI se observă scăderi semnificative față de luna ianuarie a anului 2022, cea mai pronunțată fiind cea din Timiș, de 47%, iar cea mai scăzută fiind în București, de 2%.

Analiza a fost realizată de Storia.ro – platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză.