Criza submarinelor: UE amână discuțiile pentru un consiliu cu SUA, din solidaritate cu Franța. Premierul australian susține că a acționat în interesul țării sale

Ambasadorii la Uniunea Europeană ai statelor membre au amânat discuţiile pregătitoare pentru un nou consiliu UE-SUA. Gestul este un protest faţă de acordul pentru submarine, încheiat de Washington cu Australia în detrimentul Franţei. Anunțul a fost făcut de doi diplomaţi europeni, potrivit Reuters. Consiliul UE-SUA viza comerţul şi tehnologia și era programat pe 29 septembrie.

Un document de agendă arată că discuţiile între trimişii Celor 27 au fost contramandate, fără însă a indica un motiv. Doi diplomaţi au afirmat că executivul UE (Comisia Europeană) a cerut amânarea discuţiei.

Consiliul inaugural UE-SUA, anunţat la un summit transatlantic în iunie, urmează să aibă loc la Pittsburgh, statul american Pennsylvania.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la postul CNN că tratamentul la care a fost supusă Franţa în dosarul submarinelor „nu este acceptabil”.

Australia a anulat contractual cu Franța, pentru livrarea a 12 submarine

Guvernul de la Canberra a anulat contractul prin care Franţa urma să furnizeze Australiei 12 submarine cu propulsie diesel electrică. Australia le-a înlocuit cu submarine americane cu propulsie nucleară, printr-un nou pact cu SUA și Marea Britanie.

Drept răspuns la decizia celor trei state vorbitoare de limba engleză, Franța și-a retras ambasadorii din SUA și Australia pentru consultări.

În replica, premierul australian Scott Morrison a declarat că avea îngrijorări „profunde și grave” cu privire la submarinele convenționale pe care le-a comandat din Franța.

Am avut profunde și serioase îngrijorări despre capacitatea oferită de submarinul din clasa Attack, că nu va îndeplini interesele noastre strategice și am spus foarte clar că vom lua o decizie pe baza interesului nostru strategic național”, a afirmat Morrison.

Prim-ministrul australian a precizat că înțelege dezamăgirea Franței față de această problemă

Interesul național trebuie să vină pe primul loc, iar interesele Australiei sunt cel mai bine deservite de parteneriatul trilateral pe care l-am putut constitui cu președintele Biden și cu prim-ministru Johnson”, a spus Morrison, într-o conferință de presă. Prim-ministrul australian a precizat că înțelege dezamăgirea Franței față de această problemă.

Anularea acordului are consecințe economice reale pentru Franța. Constructorul francez de submarine Naval Group a declarat că 500 dintre angajații săi din Australia și 650 din Franța sunt afectați de rezilierea acordului.

Războiul declarațiilor

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian a calificat noul pact dintre SUA, Marea Britanie și Australia drept o „înjunghiere pe la spate”.

De asemenea, Le Drian a criticat și Regatul Unit pentru rolul său în acord, spunând: „Marea Britanie, știm despre oportunismul lor permanent, deci nu este nevoie să-l aducem pe ambasadorul nostru să ni-l explice. De fapt, în acest chestiune, Marea Britanie este cam ca o a cincea roată (inutilă – n.r.)”.

Noul ministrul britanic de externe, Liz Truss, a afirmat că Marea Britanie încearcă să construiască parteneriate cu „țări cu care împărtășesc aceleași opinii”.

Truss spune că noul acord cu Australia și SUA arată „disponibilitatea Marii Britanii de a fi capabili să apere interesele și să conteste practicile neloiale și actele maligne”.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...