CSM acuză Guvernul: pensiile magistraților, „instrument de presiune” asupra justiției
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/csm-1.jpg)
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a reacționat ferm, marți, după ce Guvernul a anunțat intenția de a modifica din nou condițiile de pensionare pentru judecători și procurori. Printr-un comunicat oficial, instituția acuză Executivul de acțiuni „abuzive și discreționare”, fără consultare, calificând demersul drept un „atac direct la independența justiției”.
Un nou conflict între Executiv și CSM
Guvernul are în vedere o serie de măsuri care vizează creșterea vârstei de pensionare, majorarea vechimii minime în funcție și reducerea cuantumului pensiei de serviciu. Toate acestea sunt criticate dur de CSM, care susține că autoritatea judecătorească nu a fost consultată și că schimbările sunt impuse „într-un mod care aduce aminte de un veritabil dictat”.
„Intențiile autorității executive încalcă flagrant principiile constituționale și internaționale în materie, reflectate constant în jurisprudența Curții Constituționale”, se arată în poziția oficială transmisă de Consiliu.
Pericol pentru independența justiției
CSM avertizează că intervențiile repetate asupra statutului magistraților subminează securitatea juridică și afectează grav stabilitatea sistemului. Instituția subliniază că modificările afectează „așteptările legitime ale magistraților”, care au intrat în sistem pe baza unor reguli clare, diferite de cele ce se încearcă acum a fi impuse.
„Judecătorii și procurorii gestionează un volum uriaș de cauze, în condiții grele și cu restricții severe. Au dreptul legitim la stabilitate și predictibilitate legislativă”, atrage atenția CSM.
Diminuarea pensiilor, susține Consiliul, rupe echilibrul dintre responsabilitățile asumate și recompensarea pentru activitatea desfășurată. În lipsa unor condiții decente de pensionare, cariera de magistrat ar putea deveni neatractivă, ceea ce ar duce la un blocaj în recrutarea și menținerea profesioniștilor în sistem.
„Toate măsurile anunțate vizează exclusiv magistrații și fac parte dintr-o campanie de stigmatizare menită să submineze puterea judecătorească. Este o încercare de a deturna atenția publică de la problemele reale și scandalurile din spațiul politic”, se mai arată în comunicat.
CSM cere Guvernului să renunțe la abordările unilaterale și să respecte principiile constituționale, independența justiției și dialogul instituțional. Reprezentanții sistemului judiciar consideră că astfel de măsuri pot genera consecințe pe termen lung nu doar pentru magistrați, ci pentru întreaga societate.