Cum a aruncat Barna Tanczos în aer prețul lemnului de la Romsilva într-un an de zile

Publicat: 26 ian. 2022, 15:04, de Puterea.ro, în News , ? cititori
Cum a aruncat Barna Tanczos în aer prețul lemnului de la Romsilva într-un an de zile
Barna Tanczos

La fiecare început de an, ministrul Mediului emite un ordin privind prețul de referință, pe specii și sortimente, a masei lemnoase care urmează să fie vândută în anul respectiv de către Romsilva. Numai că prețurile au sărit foarte mult anul acesta față de anul trecut la principalele specii de masă lemnoasă.

Pe 15 februarie 2021 se publica în Monitorul Oficial Ordinul nr. 202 al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, privind ”aprobarea listei prețurilor de referință, pe specii și sortimente, stabilite pentru anul 2021, pentru a fi folosite la calculul contravalorii materialelor lemnoase”.  Era vorba de prețurile la 20 de specii de masă lemnoasă care au fost scoase la vânzare de către Regia Națională a Pădurilor-Romsilva.

Anul acesta, tot Barna Tanczos a emis azi Ordinul nr.119 privind ”aprobarea listei prețurilor de referință, pe specii și sortimente, stabilite pentru anul 2022, pentru a fi folosite la calculul contravalorii materialelor lemnoase”, dar pentru 21 de specii. La o simplă analiză a două sortimente ale celor mai importante trei specii de masă lemnoasă – rășinoase, fag și stejar, se constată o creștere spectaculoasă a prețului de la care Romsilva pornește licitația pentru adjudecare.

Trebuie precizat că cele trei specii-rășinoase, fag și stejar, reprezintă circa 85% din volumul de masă lemnoasă existent la Romsilva și totodată comercializat.

Lemnul de foc de rășinoase s-a dublat

Astfel, în 2021, lemnul de foc din rășinoase a fost scos la vânzare la prețul de 95 de lei/mc, iar anul acesta a ajuns la 200 lei/mc, adică s-a dublat. Tot în 2021, prețul la cherestea de rășinoase a fost de 640 de lei, iar pentru 2022 s-a stabilit la 870 de lei, adică mai mare cu 28%.

34 de euro/mc de lemn de foc de fag

În 2021, prețul lemnului de foc din fag a fost de 163 de lei/ mc, iar pentru 2022 s-a stabilit la 173 de lei, adică circa 34 euro/mc, dar la populație ajunge la preț triplu. În schimb, la cheresteaua de fag, anul trecut a fost 637 lei/mc, iar pentru anul acesta s-a luat în calcul 939 de lei/mc.

Cheresteaua de stejar se vinde la preț aproape dublu

În schimb, la stejar sau gorun, chesteaua s-a vândut în 2021 cu 917 lei/ mc, iar anul acesta a ajuns la 1.655 de lei/mc, adică cu circa 80%. Însă, anul trecut nu s-a scos la vânzare niciun metru cub de lemn de foc din stejar sau gorun, dar anul acesta prețul este de 182 de lei/mc.

Bușteanul pentru furnir estetic al lemnului de cer și gârniță este cel scump

Anul acesta cel mai scump metru cub din cele 21 de specii a fost cel pentru sortimentul de buștean pentru furnir estetic al lemnului de cer și gârniță- 2.864 de lei. Anul trecut, cel mai scump sortiment a fost tot sortimentul de buștean pentru furnir estetic al lemnului de cer și gârniță-2.161 lei/mc.

Așadar, se poate observa că prețul masei lemnoase pentru populație, dar și cheresteaua care este cea mai solicitată a crescut enorm, și, potrivit specialiștilor prețurilor vor crește și mai mult.