Jim Carrey, reacție la clipul în care se speculează că Joe Biden a murit și actorul l-a înlocuit! (VIDEO)

Publicat: 01 mai 2022, 21:30, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Jim Carrey, reacție la clipul în care se speculează că Joe Biden a murit și actorul l-a înlocuit! (VIDEO)

Celebrul actor de comedie Jim Carrey a reacționat pe Twitter, după ce pe rețelele de socializare a început să circule un video în care se speculează că președintele american Joe Biden ar fi murit, iar rolul său a fost preluat de Carrey, inclusiv mai multe vedete de la Hollywood.

Înregistrarea video a fost postată pe Internet de un duo de comedianți și se numește „The Good Liars”, potrivit The Independent. Jason Selvig, unul dintre comedianți a întreabat o  susținătoare de-a lui Donald Trump, dacă crede că președintele american mai este în viață.

„Nu. Tipul care face spectacol încercând să ridice oamenii este un actor cu mască. Adică, sunt mai mulți oameni care îl joacă pe Joe Biden în acest moment. Când a căzut de trei ori pe scara lui Air Force One, cred că era Jim Carrey. Am auzit că era unul dintre ei”, a răspuns femeia.

„Stai un pic. Crezi că Jim Carrey purta o mască și îl juca pe președintele în exercițiu?”, a institat Jason Selvig.

„Și a fost prostesc din partea lui să cadă de trei ori”, a continuat femeia, cu referire la un incident surprins de presa internațională ce a avut loc în 2021.

„Și mai cred că James Woods este una dintre dublurile prezidențiale cu mască”, a ținut să menționeze femeia.

Actorul Jim Carrey a scris „Oh, Doamne”, pe contul său de Twitter.

Potrivit The Independent comedianții „The Good Liars” nu au avut intenția ca povestea să se termine aici și i-au răspuns actorului la tweet: „Fii sincer, femeia pe care am intervievat-o erai tu, cu mască?”.