Incredibil. Cum a reușit Sorana Cîrstea să o bată pe Ostapenko pentru prima dată

Publicat: 07 iul. 2023, 09:46, de Victor Scarlat, în SPORT , ? cititori
Incredibil. Cum a reușit Sorana Cîrstea să o bată pe Ostapenko pentru prima dată

Sorana Cîrstea, ocupanta locului 37 WTA, a reușit să o învingă, pentru prima dată în carieră – și încă la Wimbledon – pe Jelena Ostapenko, jucătoarea clasată pe locul 17 în ierarhia mondială și coșmarul Simonei Halep de la Roland Garos.

Sportiva româncă  s-a calificat în turul al treilea de la Wimbledon, după ce a trecut în trei seturi de Jelena Ostapenko. Cu toate că a fost condusă cu 0-1 la seturi, Sorana a revenit spectacilos în joc. Scorul pe seturi a fost 4-6, 7-6 (8), 6-4, aceasta fiind, de altfel, și prima victorie din cele 4 meciuri de până acum.

Iată și ce spune Sorana despre secretele primei victorii în fața letonei.

„”O jucătoare pe care nu o învinsesem până astăzi, o jucătoare destul de dificilă, din punctul meu de vedere chiar extrem de dificilă. Am simțit de la ultimul meci, de la Roma, când am pierdut în decisiv, că mă pot apropia de ea, am avut un antrenament la Birmingham împreună, unde la fel am câștigat. Am simțit că de data aceasta o pot bate.

Primul set a fost la un punct, două diferență și a fost normal ca după primul set să fiu frustrată, pentru că simțeam că joc bine, că pot să o bat, dar în același timp scorul era de partea ei. Am zis că azi nu o să mai repet greșelile din trecut, am zis că nu o să îi mai dau ocazia să fie agresivă, să preia controlul și am încercat să mă gândesc că azi e ziua mea, sunt aici să câștig acest meci și am armele necesare pentru asta.

Este o jucătoare în formă, jucătoarea cu cele mai multe victorii pe iarbă. Știam că va fi un meci dificil, că ea are doar un plan de joc, foarte agresiv, dar azi știam că trebuie să servesc bine și să fiu agresivă, să încerc să dau în retur pe serviciul 2. Este o jucătoare care te poate intimida, dar dacă îi faci față, la un moment dat clachează”, a declarat Sorana Cîrstea la scurt timp după calificarea în turul 3 la Wimbledon, pentru Eurosport.ro.

În turul 3, Sorana Cârstea o va întâlni pe Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 13 WTA).