Cum arată noua structură a anului școlar 2023-2024

Publicat: 27 ian. 2023, 13:53, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cum arată noua structură a anului școlar 2023-2024

Ministerul Educației a publicat în vederea consultării publice, Proiectul de Ordin privind structura anului şcolar 2023 – 2024. Şcoala va începe pe 11 septembrie şi s-ar putea prelungi până pe 21 iunie. 

Potrivit noului proiect, anul şcolar 2023 – 2024 va începe pe 11 septembrie şi va avea 36 de săptămâni cuprinse în cinci module.

În forma actuală, proiectul prevede:

  • Durata cursurilor: 36 de săptămâni
  • Data începerii cursurilor: 11 septembrie
  • Data încheierii cursurilor: 21 iunie
  • Desfăşurarea Programului naţional „Şcoala altfel” şi a Programului „Săptămâna Verde” în perioada 11 septembrie –12 aprilie , la decizia unităţilor de învăţământ.
  • Săptămâna de vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 12 februarie – 3 martie.

Pentru elevii de clasa a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar va avea o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se va încheia la data de 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar va avea o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se va încheia la data de 14 iunie 2024.

Conform proiectului de ordin, anul şcolar 2023 – 2024 se structurează, pe intervale (module) de cursuri şi intervale de vacanţă, astfel:

  • Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.
  • Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023.
  • Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.
  • Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie până duminică, 7 ianuarie 2024

Cursuri – de luni, 8 ianuarie – până vineri, 9 februarie , respectiv vineri, 16 februarie sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ.

Vacanţă – o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 12 februarie – 3 martie.Cursuri – de luni, 19 februarie, respectiv luni, 26 februarie sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024.

Vacanţă – de sâmbătă, 13 aprilie până duminică, 21 aprilie.

Cursuri – de luni, 22 aprilie până vineri, 21 iunie.

Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie până duminică, 8 septembrie.