Cum arată solariile din Desa (Dolj), după ce vântul le-a pus la pământ (Foto)

Publicat: 30 mart. 2023, 11:37, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Cum arată solariile din Desa (Dolj), după ce vântul le-a pus la pământ (Foto)

Furtunile şi vijeliile din ultimele zile din județul Dolj au produs pagube mari fermierilor, fiind afectate în special culturile de căpșuni, cartofi, pepeni verzi și galbeni, precum și tomate în 15 localități. Printre acestea se află și Desa, comună în care solariile au fost puse la pământ aproape în totalitate.

”Cetățenii ale căror solarii au fost afectate de intemperiile de noaptea trecută (n.r. – 28 martie) sunt așteptați la sediul Primăriei, pentru a evalua pagubele și pentru a primi îndrumări referitoare la modul în care își pot recupera investiția”, a anunțat primarul din Desa.

De asemenea, pagube mari au mai fost înregistrate și la Călărași sau Dăbuleni.

În același timp, a fost constituită la nivelul Instituţiei Prefectului o Comisie de Evaluare a pagubelor, care se va deplasa în fiecare localitate pentru a centraliza datele.

Dan Diaconu, prefectul județului Dolj, spune că a cerut sprijin Ministerului Agriculturii pentru a-i ajuta pe producătorii afectați. Aceștia trebuie să știe că trebuie să meargă să depună cereri de despăgubire la sediile primăriilor.

Sursa foto: Andra Popescu Fb

Sursa foto: Andra Popescu Fb