Cum comentează CTP moartea lui Bălăceanu-Stolnici: „A sucombat un sfânt”

Publicat: 20 aug. 2023, 16:00, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cum comentează CTP moartea lui Bălăceanu-Stolnici: „A sucombat un sfânt”

La o oră după ce s-a răspândit vestea morții academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici, gazetarul Cristian Tudor Popescu a ținut să scrie câteva cuvinte.

”A sucombat un sfânt

A încetat din viață boierul academician Bălăceanu-Stolnici, unul dintre cei mai vomitivi turnători din istoria Securității. A dat pe mâna organelor, contra bani și titluri universitare, zeci de ani, zeci de „dușmani ai poporului”, potrivit verdictului CNSAS din 2007. Mult lăudat de Securitate pentru „calitatea informațiilor” și „capacitatea de sinteză”. Mult lăudat, de asemenea, de către Ioan Aurel Pop și Raluca Turcan, pe 7 iulie anul acesta, la Academia Română, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani. Patriarhul Daniel i-a conferit ordinul numit, cum dracu altfel, „Sfântul Ioan Gură de Aur”.

O întrebare pentru credincioși: unde-l va trimite Dumnezeu pe acad. dr. Bălăceanu-Stolnici, în iad, pentru păcatele lui, sau în rai, că are și Tatăl Nostru nevoie de informatori performanți?” a scris Cristian Tudor Popescu pe Facebook.