Cum s-ar putea desființa, în fapt, CCR: singura cale „tare”

Decizia a fost anunțată azi, 20 octombrie 2025; a fost admisă obiecția de neconstituționalitate asupra legii de modificare în domeniul pensiilor de serviciu – cu accent pe procedură (aviz CSM și forma finală), independență, neretroactivitate, securitate juridică, calitatea legii. Asta înseamnă că, pe această direcție, Reforma nu are nicio șansă. Vreodată.

cam așa

Judecata rece:

Dacă vrei desființarea CCR, nu există buton roșu, ci revizuirea Constituției. Orice altceva (declarații, moțiuni, bâzâieli TV) e decor. Traseul juridic, fără fasoane:

1. Cine poate porni mecanismul
   – Președintele, Guvernul, cel puțin o pătrime din parlamentari sau cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot, strânși dintr-un număr suficient de județe (inclusiv București).
   – Asta e inițiativa de revizuire. Nu consultativ, nu simbolic, ci proiect de lege constituțională.
2. Parlamentul trebuie să o voteze „cu cifre grele”
   – Fiecare Cameră: minimum două treimi din membri.
   – Dacă nu cad de acord textele, se intră în ședință comună, unde e nevoie de o majoritate și mai înaltă.
   – Traducere: fără consens politic nu trece. Nici cu presiune stradală, nici cu trending pe rețele.
3. Paradoxul care înnebunește democrația: verificarea la… CCR
   – Înainte de a ajunge la popor, legea de revizuire e controlată de CCR (procedură + limite).
   – Da, exact: instituția pe care vrei s-o desființezi îți poate bloca proiectul dacă decide că încalcă regulile revizuirii sau „aruncă în aer” arhitectura statului.
   – Este motivul pentru care vorbim despre „organism suprastatal”: are ultimul cuvânt asupra propriei sorți, înainte ca electoratul să apuce să voteze.
4. Referendumul – singurul vot care chiar contează
   – Dacă trece de CCR, se organizează referendumul național într-un termen scurt.
   – E valabil dacă îndeplinește cvorumul din legea referendumului și e aprobat prin majoritate dintre voturile valabil exprimate.
   – Aici nu mai e loc de interpretări: poporul decide.
5. Ziua de după: nu poți lăsa un gol de drept
   – Revizuirea trebuie să prevadă ce pui în loc: fie un control difuz al constituționalității (secție specială la ÎCCJ), fie un alt format de curte constituțională (compoziție, mandate, competențe revizuite).
   – Dacă doar „ștergi” CCR fără să construiești alt mecanism, blochezi statul: nu mai există filtru pentru conflicte între autorități, nu mai există arbitru pe alegeri, pe ordonanțe, pe legi esențiale.

De ce ar putea ”cădea” pe drum

• Filtrul de la CCR e bariera numărul unu. Curtea va invoca limitele revizuirii, separația puterilor, protecția garanțiilor constituționale. Are jurisprudență și „doctrină” la discreție.
• Consensul politic e bariera numărul doi: fără două treimi în Parlament, nu există referendum de revizuire, doar talk-show.
• Standardele europene sunt bariera numărul trei: orice demolare completă a controlului de constituționalitate, fără înlocuitor robust, va lovi România în credibilitate și în portofele (investiții, rating, pârghii europene).

Și totuși, discuția e urgentă.

Nu despre „dacă vrem sau nu control constituțional”, ci despre cum arată el: cine numește judecătorii, cât stau în funcție, ce majorități cer pentru a răsturna voința politică, cât de publice sunt deliberările, ce incompatibilități reale au (fără foști șefi de partid travestiți în „gardieni ai Constituției”).

Ce ar însemna, cu cap, „desființarea” ca proiect de revizuire

Dacă vrei pași reali și eficienți, scrii reforma astfel încât să treacă cele patru testări (juridic, politic, european, logistic):

• Nu „nimic în loc”, ci „altă formă de control”: o Secție Constituțională în cadrul ÎCCJ sau o Curte Constituțională refondată, cu:
  – mandat unic, scurt (ex. 6 ani), nereînnoibil;
  – incompatibilități radicale (fără foști miniștri/parlamentari pe intervale lungi, fără membri de partid în ultimii X ani);
  – numiri împărțite pe criterii profesionale, cu audieri reale și vetouri încrucișate;
  – transparență (opinii separate obligatorii, ședințe publice pentru cauzele majore);
  – majorități calificate la invalidarea legilor bugetare/organice (să nu mai poată pica un pachet strategic cu 5–4 într-o după-amiază).
• Resetare de competențe: limite clare – control a priori pe legi mari (buget, alegeri, justiție), control a posteriori doar la sesizarea instanțelor, nu pe bandă rulantă la sesizarea oricui are pix politic.
• Calendar de tranziție: nimeni nu rămâne fără arbitru constituțional nici o zi; vechea curte încetează în momentul în care noul mecanism e operațional (judecători numiți, regulamente publicate, grefă funcțională).

Să sune trompetele acestui referendum urgent!

Da, referendumul pentru desființarea actualei CCR este posibil juridic doar ca revizuire constituțională – și e urgent măcar ca temă de igienă democratică. Dar nu e o ghilotină.

E o operație pe cord instituțional, sub anestezie minimă și cu echipă mixtă:

Cetățeni (inițiativă), Parlament (voturile mari), CCR (filtru paradoxal), popor (referendum), și – imediat după – noul mecanism constituțional, construit ca să nu mai fim prizonierii unei curți care decide în spatele ușilor pe nervii întregii țări.

Dacă vrem „suprastatul” scos din priză, îi tăiem cablurile legale și montăm siguranțe noi. Altfel, doar schimbăm afișul de pe ușă și ne mirăm că lumina se stinge iar.