Cum să slăbești după Paște. Trucurile lui Carmen Brumă

Publicat: 17 apr. 2023, 12:30, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Cum să slăbești după Paște. Trucurile lui Carmen Brumă

Dacă vrei să slăbești după Paște, există câteva reguli pe care le poți respecta, așa încât să scapi de câteva kilograme după multe mese îmbelșugate. Carmen Brumă a dezvăluit care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi dacă vrei să slăbești după mesele copioase de Paște.

Carmen Brumă a venit cu soluția pentru cei care își doresc un corp armonios. Partenera lui Mircea Badea a fost complimentată de-a lungul timpului pentru felul în care arată și mulți au vrut să afle secretul siluetei sale.

„1. Încearcă să elimini pentru început alimente precum: cașcavalul, brânza topită, feta, porumbul fiert, chips-urile, covrigei, produse de patiserie din făină albă, mezelurile, dulciurile și băuturi gen: alcool, sucuri dulci, frappe-uri.

2. Nu mânca nimic după apusul sorelui sau măcar cu 3-4 ore înainte de culcare.

3. Fă mișcare de 4-5 ori pe săptămână. Poți să mergi la sală, să alergi în parc, să sari coarda sau să te antrenezi acasă. Oricare dintre variante poate funcționa cu condiția să fii perseverent.4. Evită să mănânci la masa de seară carbohidrați de genul orez, pâine, paste, mămăligă. 

5. Cina trebuie să conțină o carne slabă cu o garnitură din salată de sezon. 3-4 ore de repaus alimentar între cină și momentul în care te duci la culcare te ajută în procesul de slăbire.

6.. Începe ziua cu un pahar mare de apă pe stomacul gol. Organismul după somn este deshidratat iar pentru a slăbi corpul are nevoie de apă. Bea apă constant pe tot parcursul zilei. Necesarul de apă este 30-35 ml pe kg/corp!”, spune Carmen Brumă pe blogul său.

„Măsurați-vă constant talia cu un centimetru”

„Burta nu este doar inestetică ci și riscantă pentru sănătate. Cea mai periculoasă grăsime din corp este cea situată în zona de mijloc a corpului, adică pe abdomen și în interiorul lui printre organe, așa numita grăsime viscerală.

Obezitatea abdominală înseamnă risc crescut de diabet, hipertensiune, boli cardiovasculare, infarct sau accident vascular cerebral. Circumferința taliei nu trebuie să fie în primul rând un standard estetic ci unul care are legătură cu sănătatea. Măsurați-vă constant talia cu un centimetru iar dacă vă apropiați de 90-92 cm (80 cm după unele surse) la femei și 100-102 cm (92 după unele surse) la bărbați e cazul să faceți ceva pentru a scăpa de grăsimea abdominală. 

Acumularea de grăsime în zona abdominală se întâmplă cu predilecție bărbaților, femeilor la menopauză, fumătorilor, sedentarilor și persoanelor care consumă frecvent alcool și dulciuri rafinate”, au fost sfaturile lui Carmen Brumă pentru a ne menține cumva corpul în parametri normali și sănătoși.