Cum scapă șoferii de punctele de penalizare

Publicat: 01 feb. 2024, 09:17, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Cum scapă șoferii de punctele de penalizare

Încălcarea normelor rutiere poate aduce puncte de penalizare pentru șoferi, asociate amenzilor, însă, ele pot să fie anulate, cu respectarea anumitor condiții.

Codul Rutier 2024 prevede că pentru abaterile minore se atribuie cel puțin 2 puncte de penalizare, în timp ce în cazul celor mai grave este vorba de 6 puncte. Dacă aceste penalizări cumulate ajung la 15 puncte, atunci permisul de conducere se suspendă automat pentru o perioadă de 30 de zile în cazul primei abateri.

Dacă situația se repetă în decursul unui an, perioada de suspendare se dublează, ajungând la 60 de zile, potrivit Antena3. Trebuie menționat și faptul că șoferii au la dispoziție 5 zile pentru a preda documentul după primirea notificării, depășirea termenului duce la o majorare de 30 de zile a perioadei de suspendare a permisului.

Anularea punctelor de penalizare

Punctele de penalizare se anulează automat în decurs de 6 luni de la aplicarea sancțiunii.

De exemplu, dacă un șofer primește 2 puncte pe 1 februarie, ele vor fi anulate în iulie. În cazul în care șoferul mai primește o sancțiune de 6 puncte pe 15 aprilie, ea se anulează după jumătatea lunii octombrie. Anularea se face în mod succesiv, odată cu expirarea celor 6 luni de la aplicarea fiecărei sancțiuni.

Dacă șoferul acumulează noi puncte de penalizare până la expirarea termenului, permisul poate fi suspendat. Automat, toate punctele de penalizare existente sunt șterse automat.

Dacă doresc să afle câte puncte de penalizare au, șoferii pot depune o cerere la Brigada Rutieră, conform prevederilor articolului 208 din OUG 195/2002. Pot primi răspunsul imediat la ghișeu sau în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea solicitării.

Abaterile care aduc penalizări

Șoferii care încalcă normele rutiere pot să fie penalizați de către polițiști, după cum urmează:

  • 2 puncte de penalizare: parcarea neregulamentară, lipsa centurii de siguranță, vorbitul la telefon în timpul mersului etc.
  • 3 puncte de penalizare: oprirea nejustificată, circulația pe banda de urgență a autostrăzilor, depășirea cu 21-30 km/h a vitezei admise etc.
  • 4 puncte de penalizare: nerespectarea obligațiilor în cazul vehiculelor rămase în pană sau avariate, nerespectarea semnificației indicatorului „STOP”, circulația pe timp de ceață, ninsoare abundentă sau ploaie torențială, cu un autovehicul fără lumini sau fără semnalizare etc.
  • 6 puncte de penalizare: refuzul de a permite imobilizarea vehiculului/verificării tehnice, nerespectarea semnalelor agenților de cale ferată, conducerea autovehiculului fără plăcuțele cu numărul de înmatriculare etc.

Pentru fiecare dintre aceste abateri, polițistul poate să aplice puncte de penalizare.