Cum se conduce un Serviciu de Ambulanță timp de 13 ani prin interimat. Rețeta succesului de la Buzău

Publicat: 05 ian. 2023, 08:30, de Vlad Stefan Orjan, în POLITICĂ , ? cititori
Cum se conduce un Serviciu de Ambulanță timp de 13 ani prin interimat. Rețeta succesului de la Buzău

Mafia angajărilor la stat nu a ferit nici măcar Serviciul Județean de Ambulanță(SAJ) Buzău. Într-un județ unde este dominat fieful PSD, angajările la stat se fac după preferințe și interese obscure. Spre exemplu, directoarea SAJ Buzău susține de 13 ani concursuri de ocupare al postului său, însă mereu iese pe locul doi, fiind chiar și unicul candidat.

Spre exemplu Zissu Lhuana Vanghelita este manager general interimar din anul 2010, iar până în prezent a susținut anual concursuri pentru ocuparea postului pe care îl deține, însă aceasta nu a avut contracandidat și chiar și așa a ieșit pe locul 2. Au trecut aproape 13 ani de la numirea sa în funcție, însă nu a reușit niciodată să obțină concursul pentru ocuparea postului.

Foto: buzoienii.ro

Presa locală relatează despre faptul că la unul dintre concursuri dna. dr. a avut chiar toate cărțile făcute pentru obținerea postului, însă chiar și așa aceasta nu a reușit să obțină postul pe care îl ocupă de aproape 13 ani.

Nu este de mirare că întreg comitetul director este format doar de interimari, în frunte cu un director, și el, interimar.

https://www.sajbuzau.ro/comitet-director.html

Excluzându-l pe Mihalașcu Gabriel, care a ocupat funcția după ce a plecat ruda lui Saris la pensie, în rest, același comitet director este de ani buni, neclintit.

Nu este de mirare că mai toți șoferii de la Ambulanța Buzău sunt originari din comuna buzoiană Poșta Câlnău, unde interesele unor doctori din instituție, și nu numai, au dominat de ani buni. Cum ar spune una dintre sursele noastre, „ai dat porcul, ești șofer!”.

Cum a ajuns dna. Zissu în fruntea ambulanței?

Zissu Lhuana Vanghelita a ajuns în funcția pe care o deține și în prezent, prin susținerea PDL, și mai exact a lui Cezar Preda, prin Mihalcea Stelian și a găștii din Poșta Câlnău, conform surselor noastre.

Aceeași sursă citată, susține că o bună perioadă de timp, cei puși în funcții importante din județ de PDL aduceau constant bani la partid din escrocherii și angajări, până când Zissu Lhuana s-a cerat la „cuțite” cu Cezar Preda, iar aceasta s-a mutat în gașca lui Marcel Ciolacu și a lui Ion Vasile.

Zissu Lhuana implicată în cartelul DSVSA Buzău

După ce Ziarul Puterea a prezentat cum conducerea ANSVSA este implicată în cartelul de la DSVSA Buzău, a ieșit la iveală că șefa de la Ambulanța Buzău a fost și ea implicată în firmele lui Stelian Mihalcea, ba chiar a deținut 50% dintre acțiuni.

Conform surselor noastre, legătura dintre șefa de la Ambulanța Buzău și afacerile doctorilor veterinari pot veni din prisma faptului că mama sa a fost șefă la un abator de pui în perioadă Comunismului.

Cine vizează să preia șefia Serviciului de Ambulanță Buzău?

Din informațiile noastre, postul de manager general este vizat de ing. Mihalașcu Gabriel, soțul dr. epidemiolog Mihalașcu Viorica, care deținut funcția de director a Spitalului de Psihiatrie Săpoca și a îndoliat Buzăul, după ce unul dintre pacienții a omorât alți șapte pacienți în timp ce aceștia dormeau.

„Pleacă ai noștri, vin ai noștri!”

Gabriel Mihalașcu este colecționar de funcții publice, dar și de contracte cu statul. Lăcomia de dregătorii și cea de bani i-au adus în 2014 statutul de incompatibil.

Gabriel Mihalașcu

În noiembrie 2014, PSD-istul Gabriel Mihalaşcu a fost nevoit să demisioneze din Consiliul Local al municipiului Buzău. Motivul: Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil, pentru că Mihalașcu cumulase funcția de consilier local (cu indemnizația aferentă) cu cea de consilier personal în Cabinetul primarului Constantin Boșcodeală (cu salariu pe măsură). Așadar, s-a lăcomit omul să ia și cu stânga, și cu dreapta, deși legea interzicea un asemenea cumul de funcții, conform ziaristii.com.

Când și-a dat demisia din postul de consilier locar (obligat de ANI), Gabriel Mihalașcu s-a declarat „nevinovat”, pretinzând că renunță la funcție „pentru a nu păta imaginea PSD Buzău”.

Al doilea motiv de incompatibilitate a lui Mihalașcu, constatat de ANI, a fost accesarea unor contracte între firma acestuia și o societate aflată în subordinea Consiliului Local din care lacomul PSD-ist făcea parte.

Comunicat ANI preciza că Gabriel Mihalaşcu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 – 1 iulie 2012, din două motive:

  • simultan cu funcţia de consilier local, a deţinut şi funcţia de consilier personal în cadrul Cabinetului primarului municipiului Buzău
  • la data de 22 aprilie 2010, firma la care Gabriel Mihalașcu era asociat şi administrator a încheiat un contract de execuţie lucrări de reabilitare (în Parcul Tineretului din municipiul Buzău) cu societatea comercială Urbis Serv, aflată sub autoritatea Consiliului Local Buzău.

În ciuda zgâlțâielilor provocate de ANI, Gabriel Mihalașcu nu a rămas fără sinecură. În prezent, el ocupă funcția de director tehnic interimar la Serviciul de Ambulanță Județean Buzău. Adică, în branșă cu soția sa, fostă directoare la Săpoca.