Cum se împart banii de la minister către federațiile de sport în 2023

Publicat: 31 ian. 2023, 09:02, de Florentin Lucaniuc, în SPORT , ? cititori
Cum se împart banii de la minister către federațiile de sport în 2023

Federația Română de Canotaj va beneficia de cel mai mare buget anul acesta, fiind urmată de Federaţia Română de Baschet și cea de Nataţie şi Pentatlon Modern, acestea fiind cele mai finanțate federații sportive.

Federaţia de canotaj va primi cea mai mare finanţare de la bugetul de stat în 2023, conform anunţului de luni, de pe Facebook, a ministrului Sportului, Eduard Novak.

Federaţia Română de Canotaj are alocată suma de 14.000.291 de lei, în timp ce Federaţia Română de Baschet va beneficia de 6,8 milioane de lei de la bugetul de stat, iar Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern va primi 6.485.117 lei, acestea fiind cele mai finanțate federații sportive.

„Finanţarea federaţiilor, de către Ministerul Sportului, are în centrul său performanţa şi o direcţie de dezvoltare pe termen lung.

Am văzut anul trecut rezultate frumoase, obţinute nu doar de una, ci de mai multe federaţii, iar pentru o alocare cât mai echitabilă şi mai eficientă a bugetelor pentru noul an au fost luaţi în calcul mai mulţi indicatori, printre care şi ponderea rezultatelor dintr-un sport raportat la total. La calcularea punctajelor finale ale federaţiilor sportive naţionale care administrează sporturi olimpice prioritare (individual) s-a ţinut cont de următoarele:

• 50% din total puncte – criterii de finanţare (13 criterii conform metodologiei, fiecare criteriu cu o anumită pondere în calculul final)

• 50% din total puncte – medaliile obţinute la campionatele mondiale, europene, cupe mondiale şi europene (fiecare medalie, cu un anumit punctaj)

La fel ca anul trecut, finanţarea a fost stabilită pentru a menţine evoluţiile bune, dar în acelaşi timp pentru a suplimenta sprijinul acolo unde au apărut noi nevoi, acolo unde au existat creşteri exponenţiale la nivelul rezultatelor.

Continuăm să susţinem sportul românesc şi nevoia sa de creştere a finanţărilor, rămânem aproape de înalta performanţă!”, a scris Novak.