Cum vor avea acces on-line angajații la datele din registrul salariaților REVISAL

Publicat: 11 iul. 2022, 17:58, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Cum vor avea acces on-line angajații la datele din registrul salariaților REVISAL

Informațiile referitoare la vechimea în muncă ar putea fi la un click distanță, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern ce prevede cum fiecare angajat ar putea să-și acceseze dosarul, pe internet.

Pentru asigurarea accesului online al salariatului (sau fostului salariat) la datele din registrul general de evidență a salariaților REVISAL, acesta se poate prezenta personal la sediul inspectoratului teritorial de muncă sau prin împuternicit, pentru a obține numele de utilizator și parola, astfel:

a) la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială angajatorul își are sediul sau domiciliul;

b) la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își desfășoară/și-au desfășurat activitatea salariații unităților fără personalitate juridică care au primit delegare de competență pentru înființarea, completarea și transmiterea registrului;

c) inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială salariatul/fostul salariat are domiciliul, în cazul în care sediul angajatorului a fost/se află în altă localitate decât localitatea de domiciliu a salariatului/fostului salariat.

Cei care dețin semnătura electronică sunt scutiți de deplasarea fizică și se pot adresa prin email inspectoratului teritorial de muncă.

Datele de acces se eliberează în baza prezentării următoarelor documente:

a) solicitare scrisă pentru eliberarea numelui de utilizator și a parolei, conform modelului din anexă;

b) cartea de identitate, în original sau scanată, pentru situația prevăzută la art. 2 alin. (2);

c) procură specială, pentru cererile formulate de persoana împuternicită, în original, sau duplicat de pe actul original.

Vechimea în muncă sau în specialitate poate fi dovedită cu extrasul generat online din registru asumat de angajator prin semnătură, care atestă activitatea desfășurată, durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate, conform documentelor deținute de angajator.

Noua procedură este în consultare publică până pe 12 august și va intra în vigoare odată cu implementarea sistemului informatic aferent Registrului general de evidență a salariaților, conform Planului Național de Redresare și Reziliență.

Până la data achiziționării noului sistem informatic care va permite salariaților/ foștilor salariați accesul online la datele din registru, inspectoratele teritoriale de muncă au în continuare obligația să elibereze la solicitarea scrisă a acestora, un extras din registru în termen de cel mult 15 zile de la data înregistrării solicitării.

Legea care prevede posibilitatea ca salariaţii sau foştii salariaţi să aibă acces online la datele proprii din Registrul general de evidenţă a salariaţilor a fost deja promulgată, la sfârșitul lunii martie, de președintele Klaus Iohannis.