Curtea de Apel București: Primarul orașului Otopeni rămâne în arest la domiciliu

Magistrații Curții de Apel București au decis să mențină hotărârea Tribunalului București în ceea ce-l privește pe Silviu Gheorghe, care rămâne în arest la domiciliu pentru o perioadă de cel puțin 29 de zile. Măsura a fost dispusă după ce edilul a intrat în atenția DNA într-un dosar în care 36 de milioane de lei ar fi fost atribuite pentru lucrări ce nu au fost și executate.

Biroul de presă al Curții de Apel București ne-a transmis că s-a menținut decizia luată la prima instanță, în ceea ce-l privește pe Silviu Constantin Gheorghe.

Săptămâna trecută, judecătorii tribunalului București au decis ca primarul să-și petreacă următoarea lună în arest la domiciliu, după ce procurorii DNA ceruseră arestarea sa preventivă.

Dosarul în care este implicat edilul se referă la licitaţia internaţională organizată în 2011 pentru finanţarea, proiectarea şi executarea infrastructurii de bază în Oraşul Otopeni.

Mai exact, contractul prevedea executarea a 54 km de infrastructură rutieră şi edilitară completă – apă, canalizare menajeră şi pluvială, reţea de hidranţi, a patru staţii de epurare, patru staţii de pompare şi tratare a apei, iluminat public cu leduri, infrastructură pentru telecomunicaţii.

Conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice, contractul referitor la „Infrastructura de bază în Orașul Otopeni”  a fost câștigat de Asocierea S.C. Romstrade S.R.L. – S.C. Arcadia Engineering S.R.L. cu lider S.C. Romstrade S.R.L, firmă controlată la acel moment de omul de afaceri Nelu Iordache.

Anunțul de atribuire a fost făcut pe 1 februarie 2012 iar valoarea totală era de 1.112.552.320 lei. Criteriul de atribuire a fost „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”.

Deși, conform contractului, „ofertantul trebuie să asigure finanțarea pe perioada execuției din surse proprii, attrase sau mixte”, acest lucru se pare că nu s-a întâmplat.

Surse din apropierea anchetei susțin că ar fi existat un avans de aproximativ 36 de milioane de lei, pe care antreprenorul l-ar fi motivat inițial prin necesitatea achiziției de materiale. Ulterior, ar fi fost explicat prin „organizare de șantier”.

Cert este că, la zece ani de când au fost plătiți bani pentru canalizare, stații de epurare sau pompare, lucrările nu sunt și executate. Imagini de la fața locului, obținute în exclusivitate de Puterea.ro, arată că în continuare sunt abandonate aici zeci de țevi, resturi de fier beton sau scânduri putrezite. Pe locul unde ar fi trebuit să fie o stație de epurare nu este decât o mică baltă.

Conform surselor Puterea.ro, ancheta procurorilor DNA vizează atât funcționari din administrația locală cât și foști angajați ai Romstrade, în prezent salariați la stat sau în instituții din subordinea Primăriei Generale a Municipiului București.

Am înceract să îl contactăm pe primarul Otopeniului, Silviu Gheorghe, pentru a ne oferi explicații referitoare la descinderea DNA, dar nu am reușit să intrăm în legătură cu el. Primăria Otopeni nu are un birou de presă, motiv pentru care nu am putut obține nici de aici o reacție.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...