De-ale Puterii: Săptămâna politică românească

Nu am mai cercetat astrele pentru că e clar, am rămas în același trend. Tragicomedia pre-electorală a politicului românesc se desfășoară netulburat, în aceleași note de predominanță a falselor scandaluri provocate pentru a deturna atenția alegătorului de la problemele reale ale țării.

Pe scenă intră cu o jerbă de tumbe saltimbanci celebri, discursurile se îngroașă, apar râgâituri și lătrături, pocnitori și petarde. Anesteziată de promisiunea unor pensii mai mari, țara privește cu oarecare amuzament spectacolul de prost gust. Prostul gust e pe gustul unei largi majorități, din care fac parte chiar și alegătorii instruiți, sub scuza divertismentului permanent pe care nu-l depășește niciuna dintre producțiile tv care caută audiență. Țara privește și, în subconștient, evaluează. Dar nu aplaudă nimeni.

Rolex Bogdan rupe ecranul!

Deschide balul săptămânal un schimb de replici acide între Marcel Ciolacu și Rareș Bogdan. Acesta din urmă cumpără pătrunjel într-o piață și presa de față remarcă urgent ceasul domnului Bogdan, un Rolex  foarte scump. Se ajunge rapid la insulte prost mascate, tensiunile dintre sânii coaliției capătă conotații sexual-disperaționale. Înlocuim aspirațional cu disperațional pentru că bătălia pentru relevanță electorală intră în faza pe adjective grele. Glumițele triste sunt întotdeauna semn al disperării. Iar disperarea potențează aberații comportamentale și epuizează instantaneu vocabularul politic general acceptat.

Remarcabil, dincolo de reacția rapidă a social-media (care-i alocă lui Rareș Bogdan numele sau supranumele de Rolex Bogdan), remarcabil, ziceam, este că acest Superman al PNL reintră în peisaj și se pune pe salvat PNL de la cele 18 procente care-l amenință. Acest co-președinte al PNL, alături de domnul Johannis care l-a inventat, susținut și dăruit cu moțul listei europarlamentarelor anterioare, fâlfâie din toate eșarfele aflate în dotare, crăvățici, batistuțe și costumașe la două rânduri și pogoară izbăvitor în țara care l-a dat istoriei. Istoriei comediei, deocamdată. O face cu virulență bine jucată, cu tot aplombul fostului jurnalist de mari dezvăluiri gata dezvăluite de alții, cu riscul unor formulări contestabile sub aspectul corectitudinii politice și cu speranța că poate pupă o candidatură la Președinție. Ipoteza de lucru nu e chiar absurdă, pe Ciucă nu ai cum să-l trimiți să se bată cu Mircea Geoană, o candidatură PNL la funcția supremă în stat are nevoie de prospețime, de papagal și versatilitate. Rareș Bogdan are deja Rolex și garderobă, la vocabular și debit verbal stă bine, pentru PNL ar putea fi un candidat interesant. Mișcările începutului de săptămână denotă intrarea în teste a candidatului prezidențial Rareș Bogdan.

Președintele Johannis ajunge în Africa…

…Și se pune pe relansat relațiile economice ale României cu țări africane care au neapărată nevoie de bananele noastre importate din Israel dar și de know-how-ul românesc în domeniul irelevanței diplomatice în plan internațional. Kenya, spre exemplu, vrea neapărat să depășească banalul unei destinații turistice, are nevoie de magiun de Topoloveni și de cârnați de Pleșcoi pentru a ieși din  sărăcia cronică a 60 la sută din populație. România sprijină deocamdată prin niște bâțâieli ale Primei Doamne alături de un grup de dansatoare africane efortul susținut al Kenyei de a rămâne a treia economie subsahariană, după Nigeria și Africa de Sud. Un safari de bun simț pecetluiește angajamente de prieteșug și cooperare, dar vizita lui Johannis e departe de gloria turneului african al lui Ceaușescu, din 1972. Încă nu se scriu ode, încă nu se compun imnuri… Eheee, Ceașcă știa cum se construiește o reputație.

Vizita de plăcere are încă o destinație. Zanzibar. Dacă tot mergi în Tanzania e păcat să nu poposești și în paradisul turistic care ni l-a dat pe Freddie Mercury. Acolo te vei bucura, dragă Președinte al nostru, de plajele albe superbe ale unui ocean cald, cu ape curate. Islamul calm al Zanzibarului nu te va deranja cu nimic, poporul e blând și adoră turiștii. Mare lucru nu va fi de vizitat oficial, țara are o singură fabrică, de Coca-Cola cu arome locale. O vizitezi rapid, bei un suc cu gust de kiwi și fuga la joacă. Dacă prinzi vreun miting electoral te va surprinde foarte plăcut energia extraordinară pe care mapinduzi (revoluționarii) o investesc în acest gen de manifestare. E vorba despre entuziasmul, dedicația și talentul cu care se cântă, se dansează, se îngână vorbele pline de miez ale conducătorului iubit.

Dacă vrei, dragă Klaus, să te împrietenești pe viață cu localnicii, șoptește-i Primei Doamne să se îmbrace într-o combinație de galben cu verde, culorile Chama Cha Mapinduzi (Partidul Revoluției) și să iasă la cumpărături în Stone Town fără să i se vadă genunchii. Mapinduzi te văd chiar și când sunt la moschee, sunt ageri și revendicativi dacă le sfidezi regulile, nu degeaba au făcut Revoluție în 1962 când englezii le-au retras statutul de dominion, și-au luat Commonwealth-ul înapoi și i-au lăsat pe zanzibarieni independenți. Știi cum e, sunt și popoare care știu să facă revoluție și fără să însceneze evenimente sângeroase care să legitimeze noua putere. Așa sunt ei, blânzi.

Întâlnire civilizată cu final neașteptat Biden – Xi Jing Ping

Nu are directă legătură cu politicul românesc dar trebuie menționată această întâlnire. Cele două supereconomii ale Planetei caută aplanarea tensiunilor în relațiile bilaterale și par dispuse să convină asupra unei ordini mondiale cu două superputeri în loc de una singură. Statele Unite admit că vor rămâne în competiție cu China dar nu-și doresc ca această competiție să se transforme într-un conflict. China sugerează că cele două sisteme politice nu trebuie să se excludă unul pe celălat și că relațiile bilaterale trebuie să fie reciproc benefice, în ideea responsabilității față de progresul umanității. Să vedem ce va ieși de aici, China are motoarele economiei gripate la nivel de alertă, sprijinul nedisimulat pentru Rusia lui Putin i-a cam alungat investitorii străini. Iar America gâfâie în suprasarcina războaielor cu antidemocrația, nu are nevoie de un al treilea front.

Finalul neașteptat al unei întâlniri ce s-ar putea dovedi salutară e o declarație de a unchiului Joe, un răspuns la întrebarea jurnaliștilor dacă îl mai consideră pe Xi Jing Ping un dictator. Este un dictator în sensul că este un om care conduce o țară care este o țară comunistă, bazată pe o formă de guvernare total diferită de a noastră – zice Biden. Și celălalt unchi mondial se pune pe oftat. Nu o face direct (deși în sufletul său rana arde cumplit). O face în locul său Ministerul de Externe chinez: Această declarație este extrem de greșită și reprezintă o manipulare politică iresponsabilă. Fără comentarii. Ne-a podidit râsul-plânsul.

Datoria externă a României a crescut la 160 de miliarde de euro

Cifra e de natură să ne înspăimânte și știți prea bine de ce. Economia românească avansează foarte lent, investițiile se fac mai ales pe fonduri europene. Iar îndatorarea față de organismele financiare internaționale se face în principal pentru a plăti dobânzile împrumuturilor anterioare. Dar și pentru a susține politici publice cu caracter populist, cum este majorarea pensiilor. Datoria guvernamentală e în creștere și a depășit pragul psihologic de 50 la sută din Produsul Intern Brut (PIB). România se împrumută săptămânal cu dobânzi care depășesc limitele europene. Coroborăm aceste certitudini și rostim din nou un cuvânt greu: incapacitate de plată. Ne uităm în jur și observăm că nu s-a speriat nimeni.

Liberal bun, liberal rău

Ne întoarcem de unde am pornit. Ceea ce părea doar un schimb de castane în curtea școlii escaladează la faza pe șuturi între picioare. Întrebat de ce intră în gura lumii cu un ceas de nabab, Rareș Bogdan ne explică, stupefiant, că are bani, a lucrat în mediul privat. Așa e, a lucrat la Realitatea TV până să se aleagă europarlamentar și bănuim că salariul care îi justifică defilarea cu Rolex-ul de 30000 de euro a contribuit substanțial la falimentul canalului tv mai-sus amintit. Omul-cu-ceas amenință cu ruperea coaliției, transformând un neajuns de imagine personală într-o cauză de partid. Domnul Ciolacu îi decernează calificativul de mitocan și anunță că nu va mai accepta ședințe de coaliție în format extins. Promite că își va depune mandatul de prim-ministru la Cotroceni dacă se va rupe Coaliția.

Și aici încep din nou calculele. Nicolae Ciucă moderează neconvingător agitația belicoasă, dând de înțeles că nu va sprijini ieșirea de la guvernare a PNL. Totuși, se reînfiripă imaginea unui guvern de dreapta. Nu ar fi imposibil dar este foarte puțin probabil. Destrămarea Coaliției ar fi un cadou de Crăciun perfect pentru formațiunile politice de orientare naționalist-creștină. Oportuniștii au început deja migrația, zilnic mai fuge câte-un răzgândac dinspre PNL sau PSD spre partidele care fac jocurile domnului Putin. Cu mintea cea de pe urmă, Coaliția va guverna și anul viitor. Ne-o spun Telegramele lui Caragiale, extrem de clar:

Nu convine acum, în așteptarea campaniei electorale, ca agenți superiori ai autorității să dea loc la scandaluri, din toate punctele de vedere regretabile.

Se vor împăca și vor merge cât mai e de mers mai departe. Se vor împăca.

Procuror lipsește oraș mănăstire maici chef… Sau doar:

Pupat toți piața endepenți.