Daea: Mai întâi piața internă, după aceea exportul de porumb și floarea soarelui

Publicat: 20 iul. 2022, 14:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Daea: Mai întâi piața internă, după aceea exportul de porumb și floarea soarelui

Ministrul Agriculturii Petre Daea a avertizat că, în acest an, exporturile de porumb și floarea soarelui se vor reduce, pe fondul producțiilor mai mici din cauza secetei. Trebuie acoperită mai întâi piața internă și abia apoi vom putea să ne gândim la exporturi, a lăsat să se înțeleagă ministrul. 

România a fost în sezonul agricol 2021/22 cel mai mare exportator de porumb din Uniunea Europeană, însă anul acesta este posibil ca producţia să înregistreze o scădere semnificativă, după ce seceta a distrus culturile în mai multe părţi ale ţării, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-un interviu pentru Bloomberg.

România va exporta numai ceea ce rămâne după asigurarea aprovizionării pieţei interne, a mai spus Daea.

Livrările mondiale de cereale au fost afectate de evoluţiile meteo nefavorabile combinate cu războiul din Ucraina, care au declanşat un val de măsuri protecţioniste în domeniul alimentar, pe măsură ce oficialii încearcă să limiteze impactul creşterii preţurilor.

România se confruntă cu probleme serioase, mai ales că nu dispune de un sistem de irigații care să acopere suprafețe mari, pe măsură ce schimbările climatice fac fenomenele meteo extreme mai frecvente. Cum prognozele arată o vreme secetoasă în zilele următoare, unii fermieri au decis să recolteze porumbul mai devreme decât de obicei pentru a salva ceea ce pot din culturi şi a le folosi ca nutreţ sau pentru producţia de biocombustibili, a atras atenția Daea.

„Situaţia din acest an este foarte complicată. Am intervenit atât cât am putut pentru a creşte nivelul irigaţiilor, dar în multe zone nu a fost posibil, aşa că o mare parte din cultură este afectată”, a precizat ministrul Agriculturii.

România a livrat 4,3 milioane de tone de porumb în ultimul sezon agricol, fiind de departe cel mai mare exportator de porumb din UE, şi de asemenea a fost al doilea mare exportator de seminţe de floarea soarelui. România este şi un mare furnizor de grâu şi orz, potriivt datelor UE.

La începutul anului, producţia de porumb a fost estimată la aproximativ 14 milioane de tone, dar, între timp, fermierii şi-au redus estimările la aproximativ opt milioane de tone.

Citește și Fermierul Dimitrie Muscă: La porumb este dezastru. Dacă nu plouă, trebuie să trăim din banii de la grâu tot anul