Daea: Românii vor mânca ce vor, nu își vor schimba gusturile după Bruxelles

Ministrului Agriculturii Petre Daea spune că românii vor mânca în continuare ce vor și nu își vor schimba gusturile după cum dictează Bruxelles-ul. Reacția vine în contextul în care statele membre UE trebuie să micșoreze consumul de carne cu 71% până în 2030.

În cazul României, care are un consum mai mic, reducerea este de 62% până în 2030, respectiv 75% până în 2050. Specialiștii spun că la acel moment o bună parte din carne va proveni din laborator. 

„N-ai cum să faci acest lucru (să mănânci gândaci -n.r.). N-o să satur niciodată stomacul cu vreo indicație sau normă juridică. Saturi stomacul cu ceea ce îi este necesar omului și ce gustul îi dictează. Din acest punct de vedere am siguranța că în continuare românii noștri vor mânca ceea ce au mâncat și e bine să mănânce. Instituim norme juridice care să asigure, pe de o parte, instrumente de sprijin pentru creșterea efectivelor de animale”, a declarat Petre Daea, la Realitatea PLUS. 

Românii consumă 64 de kilograme de carne pe an, ceea ce înseamnă că până în 2030 trebuie să renunțe la cel puțin 40 de kilograme de carne pe an, astfel încât să ajungă la o medie de 12 kilograme de carne pe an până în 2050.

Dacă animalele sunt puse la zid pe motiv de poluare, se acordă o atenție tot mai mare insectelor sau cărnii sintetice, obținută din celule animale adevărate în bioreactoare, hrănite cu nutrienți, și care arată și are gustul cărnii adevărate sau cel puțin așa susțin cercetătorii.

La americani, de exemplu, pieptul de pui cultivat în cuve de oțel a fost aprobat de către un organismul cheie de reglementare ca fiind sigur pentru consum. Între timp, UE pregătește și ea cadrul legal.




Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...