Dana Budeanu lansează informații false despre internările de la ATI a unor pacienți Covid-19. DSU vine cu precizări

Publicat: 20 sept. 2021, 21:10, de Raluca I. Heroiu, în ESENȚIAL , ? cititori
Dana Budeanu lansează informații false despre internările de la ATI a unor pacienți Covid-19. DSU vine cu precizări
Dana Budeanu

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) vine cu precizări referitoare la unele informații de tip fake news lansate în spațiul public de Dana Budeanu.

„La Floreasca, la ATI, atenţie populaţie, joi, la închiderea zilei, 11 internaţi, dintre care 7 dublu vaccinaţi”, a spus Dana Budeanu în Verdict Politic.

„Cele prezentate de persoana amintită anterior se înscriu în spectrul informaţiilor false”, a reacționat DSU.

„Cu privire la materialul video apărut astăzi, 20 septembrie 2021, în spaţiul public: Ca urmare a unor informaţii diseminate opiniei publice astăzi, 20 septembrie 2021, de către Dana Budeanu, într-un material video, regăsit pe o  reţea de socializare,  pe contul oficial Ştiri pe Surse, conform cărora apare afirmaţia “La Floreasca, la ATI, atenţie populaţie, joi, la închiderea zilei, 11 internaţi, dintre care 7 dublu vaccinaţi”, pentru o corecta informare a opiniei publice precizăm că cele prezentate  de persoana amintită anterior se înscriu în spectrul informaţiilor false, de tip fake news”, se arată în precizarea DSU.

Astfel, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a solicitat date Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti “Floreasca” despre situaţia pacienţilor internaţi în secţia ATI destinată COVID-19, operaţionalizată în cadrul spitalului.   

„DSU se delimitează ferm de aceste informaţii, care stârnesc controverse, confuzie şi destabilizează întregul proces de vaccinare, producând neîncredere şi panică, atât printre persoanele imunizate cu schema completă de vaccin anti COVID-19 cât şi printre persoanele nevaccinate sau care sunt în curs de imunizare completă prin vaccin”, precizează sursa citată.

„Conform celor precizate de Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca , de la debutului valului 4 până în prezent, în secţia ATI-SCUB Floreasca au fost internaţi un total de 15 pacienţi dintre care 4 fiind vaccinaţi cu schemă completă. Totodată, pacienţii vaccinaţi au vârste cuprinse între 72-84 ani şi prezintă comorbidităţi de tipul: boli cardiace, diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială, boală renală în program de hemodializă şi imunosupresie. Toţi pacienţii se află la mai mult de 6 luni de la finalizarea schemei de vaccinare. La acest moment, în cadrul secţiei au rămas  11 pacienţi, dintre care doar 3 cu schemă completă de vaccinare, în categoria şi comorbidităţile descrise anterior”, precizează DSU.

DSU reaminteşte faptul că în urma raportului elaborat de către INSP pentru perioada 6-12 septembrie 2021, 95,2% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate, iar 3% la persoane vaccinate cu schema incompletă.

„Totodată, în acelaşi interval de timp, 77,6% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate. Raportul INSP mai arată că de la începutul pandemiei până în prezent 85,9% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 94,6% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată. Totodată, persoana amintită anterior afirmă faptul că o altă persoană publică, vaccinată complet este internată intr-o secţie ATI. Această afirmaţie este de asemenea, falsă, persoana respectivă, pozitivă COVID-19 nu s-a aflat într-o secţie de terapie intensivă, ba mai mult a fost externată în cursul zilei de sâmbătă, conform celor precizate de medicii unităţii spitaliceşti”, atrage atenţia sursa citată.