Daniel Băluță anunță primii pași spre construirea aeroportului din sudul Capitalei

Publicat: 17 mai 2024, 15:14, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Transporturi , ? cititori
Daniel Băluță anunță primii pași spre construirea aeroportului din sudul Capitalei
Inquam Photos / Malina Norocea

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă , a anunţat, vineri, 17 mai, lansarea unui studiu de prefezabilitate pentru proiectul aeroportului din sudul Bucureştiului. Acesta urmează să fie construit în următorii ani. Cel mai probabil, studiul va putea fi prezentat în luna august.

„Ceea ce am început de acum doi ani ca idee şi ca dorinţă de a studia oportunitatea, astăzi a început să prindă contur. În urma unei asocieri pe care Sectorul 4 împreună cu Consiliul Judeţean Giurgiu a efectuat-o în cursul anului trecut, validată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, am pus bazele unei structuri menite să ducă în timp acest proiect. El datează încă din anul 1973 ca intenţie. Împreună cu Consiliul Judeţean Giurgiu realizăm o societate comercială care va achiziţiona terenul în momentul în care toate procedurile vor fi gata. Din punct de vedere al ordinii derulării acestor evenimente, astăzi este gata primul pas. Vorbesc despre ideea unui aeroport pentru că, din păcate, de-a lungul timpului am atras atenţia asupra faptului că oraşul Bucureşti este extrem de polarizat, din păcate. Cel puţin până în momentul acesta a existat o diferenţă foarte mare de dezvoltare între nordul Bucureştiului şi sudul Bucureştiului”, a spus Daniel Băluţă.

El a menţionat că traficul în partea de nord a Capitalei este sufocat, iar această zonă „a devenit victima propriului succes”, pentru că marea majoritate a locurilor de muncă bine plătite se găsesc aici.

„După ce încheiem această etapă şi vom prezenta rezultatele, ne aşteptăm ca în cursul lunii august să vă putem prezenta rezultatele studiului de prefezabilitate. Următoarea etapă pe care o avem este realizarea studiului de fezabilitate, iar după ce avem aceste etape realizate şi putem să stabilim care este cu exactitate suprafaţa de teren de care avem nevoie, care este suma ce trebuie alocată pentru această investiţie, care este modalitatea prin care putem să reuşim finanţarea acestui proiect, vom putea să facem exproprierea şi să trecem la etapa de realizare a procedurii de atribuire”, a mai arătat Daniel Băluţă.