Daniel Dăianu crede că un vom încheia 2020 cu un deficit bugetar de circa 9%

Publicat: 08 oct. 2020, 18:04, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Daniel Dăianu crede că un vom încheia 2020 cu un deficit bugetar de circa 9%
Daniel Daianu

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, consideră că este mai important pentru economie să arate o tendință de îmbunătățire, decât să ne impunem obiective care nu pot fi îndeplinite.

Prezent la Banking Online Forum, organizat de Financial Intelligence, Dăianu a arătat că trebuie să ținem pandemia sub control pentru a putea evita o deteriorare a riscului suveran.

„În prezent, urgenţa cea mare este ca toţi să fim solidari ca să ţinem pandemia sub control, pentru că ea ne poate bulversa pe toţi. Şi în ceea ce priveşte psihologia colectivă, economia, vedeţi ce se întâmplă cu învăţământul, vedeţi la ce stres este supus sistemul medical. România trebuie să evite o mare eroare din punct de vedere al politicii economice, astfel încât ţara să nu sufere o deteriorare a riscului suveran cu consecinţe mari pentru finanţarea bugetului public, refinanţare, pentru finanţarea băncilor, chiar dacă multe dintre băncile care operează în România au bănci mamă puternice în Europa. Băncile şi în aceste condiţii trebuie să încerce să găsească resurse pentru a rezista şi pentru a fi mai prietenoase”, a spus Daniel Dăianu, la „Banking Forum Online”, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

Potrivit acestuia, România va trebui să înceapă o corecţie macroeconomică în 2021.

„Dacă, de pildă, terminăm cu deficitul bugetar în jur de 9% să spunem în acest an, să se vadă în 2021 că avem o corecţie. Ea nu poate să fie semnificativă. Nici nu putem să avem o corecţie brutală, să încercăm în 2022 să ajungem la 3%. Nu se poate. Nu e posibil aşa ceva. Nici Comisia Europeană nu ar pune presiune şi nici nu ne-ar sfătui să facem aşa ceva, pentru că ne-am băga singuri economia într-o recesiune din nou cu consecinţe dramatice şi pentru sistemul bancar. Nu avem voie să intrăm în recesiune când alte economii de bine de rău îşi revin în 2021 şi mai cu seamă în 2022″, a spus Dăianu.

El a reiterat că România trebuie să caute prin toate mijloacele să beneficieze de resurse europene.