Dario Bonetti a câștigat procesul cu Dinamo și ar putea reveni pe banca tehnică

Publicat: 25 mart. 2022, 14:56, de Vlad Ciotoran, în SOCIAL , ? cititori
Dario Bonetti a câștigat procesul cu Dinamo și ar putea reveni pe banca tehnică

Antrenorul italian Dario Bonetti (50 de ani) a câștigat procesul cu Dinamo, iar decizia de reziliere unilaterală a contractului a fost anulată. Tehnicianul a fost demis la jumătatea lunii septembrie, dar a dat clubul în judecată.

Bonetti a solicitat anularea deciziei de reziliere unilaterală a contractului, repunerea în funcție și plata tuturor salariilor până la finalul angajamentului și instanța i-a dat dreptat în cazul primei cerințe.

”Admite, în parte, contestaţia, astfel cum a fost precizată. Anulează măsura administratorului judiciar RTZ& PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti al debitoarei SC DINAMO 1948 SA înregistrată sub nr. 2512/26.09.2021 de denunţarea a Contractului de Activitate Sportivă înregistrat sub nr. 406/14.07.2021 la SC DINAMO 1948 SA încheiat între contestatorul BONETTI DARIO şi debitoarea SC DINAMO 1948 SA.

Respinge, ca inadmisibile, cererile contestatorului privind constatarea neîncetării efectelor contractului odată cu denunţarea acestuia, obligarea intimatei la respectarea in continuare a contractului şi obligarea debitoarei la plata sumelor scadente pana la momentul prezent.

Obligă debitoarea SC DINAMO 1948 SA la plata către contestator a sumei de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 24.03.2022”, se arată în decizia tribunalului, citată de Playsport.

Decizia nu este definitivă, Dinamo având termen de șapte zile pentru a o contesta.