De-ale Puterii: Comentez, deci exist!

Înainte ca internetul să le fie impus, oamenilor nu le păsa prea mult de cei din jur. Bine, familia, colegii, prietenii, şefii, şefuţii şi alţii ca ei contau. Părerile lor contau. Şi dacă mama sau şeful sau soţul sau prietena spuneau câte ceva despre tine, pe faţă sau pe la spate, fireşte că îţi păsa. Doar erau apropiaţi de tine. Sau soarta ta depindea într-o oarecare măsură de cei care îşi dădeau cu părerea. Aşa că fireşte că îţi păsa de ce credeau despre tine.

După ce internetul s-a infiltrat în omenire până la capăt, lucrurile s-au schimbat. La începuturi, în internet erau nişte articole lungi, scrise de oameni care ştiau despre ce scriu, de multe ori cu tentă ştiinţifică. Sau povestiri din călătorii. În ele oamenii-autori încercau să împărtăşească altora ceva din ce ştiau sau din ce văzuseră sau trăiseră. Şi fireşte că erau şi alţi oameni care răspundeau cu comentarii la acele articole. Aceşti oameni-comentatori aveau păreri de bine sau de rău faţă de articolele citite. Dacă părerile erau de bine, scriau de bine. Dacă părerile erau nefavorabile, scriau că nu le place, că nu sunt de acord cu cele scrise în articol, şi doar rareori scriau ceva de rău despre autor. Poate doar dacă aveau conturi nereglate de mult cu autorul şi un comentariu rău era un prilej numai bun să reglezi un cont. Dar comentariile erau la subiect şi aveau miez în majoritate. Iar autorilor iniţiali chiar le păsa de comentarii.

Viața e interesantă dacă primește multe comentarii

Pe urmă au apărut reţelele sociale, locul perfect pentru cei cărora le pasă de vieţile unor necunoscuți. Până atunci oamenii căscau ochii şi urechile la televizor, unde era vorba aproape mereu despre vieţile interesante ale altora, şi îşi petreceau timpul făcând puţine cu vieţile lor neinteresante. Acum, o parte dintre oameni au renunţat la televizor şi cască ochii şi urechile la vieţile altora, aşa cum aceşti alţii şi le expun pe internet. Probabil, viaţa unui om care stă atât de mult timp în reţelele sociale e atât de lipsită de farmec, încât trasul cu ochiul la ce fac alţii e fascinant. Şi vieţile alea comentate sunt cu atât mai interesante cu cât primesc mai multe comentarii.

Şi ce fascinant este să comentezi despre alţii! De bine sau de rău, totul e să comentezi, să arăţi că eşti interesat, că eşti şi tu în viaţa de pe internet. Iar cei care îşi arată viaţa tuturor ţin seama de aceste păreri ale altora şi îşi măsoară succesul vieţii după câte comentarii favorabile primesc. Căci ce poate fi mai reconfortant decât să primeşti comentarii bune de la necunoscuţi când faci poză cu tortul pe care l-ai făcut, când îţi arăţi copilul care a făcut primul pas, când îţi arăţi pisica sau câinele care fac lucruri prin casă. Fireşte, e bine să primeşti comentarii, căci asta arată cât de mult le pasă oamenilor de pretutindeni de tine. Le pasă, nu? Altfel, de ce ar pierde timpul să îţi vadă tortul, copilul, animalul? Şi să mai şi comenteze. Le pasă, precis.

Ferească Domnul să gândești altfel decât alții!

Iar cei care dau comentarii de bine au început să se certe pe internet cu autorii comentariilor de rău. E plin internetul de locuri unde oameni care nu se cunosc între ei ajung să se înjure şi să se ameninţe pentru că au păreri diferite despre lucruri care nu îi ating în niciun fel sau pe care nu le pot controla. Dar e suficient ca un om să spună ceva de bine despre orice şi imediat apare altcineva care nu doar că zice de rău despre acel orice, dar îl şi face în toate felurile pe cel care a spus de bine. Şi fiecare sare să apere una dintre tabere, căci  e bine să ai alături oameni de aceeaşi părere cu tine, iar restul, care gândesc altfel, să moară, să fim numai noi, care gândim cum trebuie.

Nu mai comentăm evenimentul, ci comentariile la eveniment

Şi, pentru că omenirea inventează mereu alte lucruri, au apărut comentariile despre comentarii. Exemplul cel mai recent de pe meleagurile noastre este comentariul de la meciuri de fotbal. Naţionala noastră s-a calificat la un turneu european, lucru care se întâmplă o dată la o duzină de ani, un succes important. Ei bine, o bună parte dintre comentatorii acestui eveniment nu au comentat performanţa sau jocul echipei de fotbal. Nu, ei au comentat despre comentariul comentatatorilor de la televizor. A fost deplasat, patriotard şi exaltat, spuneau detractorii. Da, dar în spiritul suporterului român, spuneau apărătorii comentatorilor. Complet inadecvat pentru comentariul unui meci de fotbal la televizor, spuneau primii, iar ceilalţi răspundeau că nu, nu a fost inadecvat, că suporteri ai echipei naţionale sunt şi comentatorii de la teveu, oameni sunt şi ei şi s-au manifestat ca nişte suporteri.

Parcă ascultam doi critici de artă în faţa unui tablou, prea puţin interesaţi de arta pictorului, dar gata să se ia la bătaie pentru că unul spunea că rama tabloului e frumoasă, iar altul spunea că e urâtă.

Şi, ca să vedeţi că lucrurile merg şi mai departe, eu nu am văzut meciul respectiv al echipei naţionale de fotbal, implicit nu am ascultat nici comentariul, dar comentez aici despre comentariile care au apărut despre comentariul meciului de fotbal. Că şi mie îmi pasă!