De când umblă liber virusul?

Primele cazuri de COVID-19 au apărut în China cel mai probabil între începutul lui octombrie şi mijlocul lui noiembrie 2019, conform unei noi analize de date care sugerează că noul coronavirus s-a răspândit în lume mult mai devreme decât s-a crezut iniţial, relatează.

Primul caz a apărut probabil la 17 noiembrie, afirmă cercetătorii, într-un studiu din publicaţia PLOS Pathogens. Oficial, primele cazuri de COVID-19 s-au înregistrat la începutul lui decembrie 2019, în oraşul Wuhan din centrul Chinei, deşi experţii cred de mult timp că virusul s-a răspândit printre oameni înainte de acest moment. Aceasta este şi viziunea pe care o are echipa de oameni de ştiinţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) însărcinată la începutul anului cu studierea originii pandemiei de COVID-19.

Ianuarie, „luna cheie”

Analiştii de date, conduşi de David Roberts de la Universitatea din Kent, în Marea Britanie, a calculat perioada cea mai probabilă în care agentul patogen ar fi putut trece de la animale la oameni, pe baza informaţiilor despre primele cazuri confirmate în China şi în altă parte. Ei s-au bazat pe un model matematic din domeniul conservării care este folosit pentru a face predicţii despre extincţia speciilor. Modelul sugerează că cel mai probabil virusul s-a răspândit în lume din ianuarie.

Calculele oamenilor de ştiinţă indică faptul că primele infectări din afara Chinei ar fi apărut în jurul datei de 3 ianuarie în Japonia.

În Europa, primul caz ar fi fost în Spania, în jur de 12 ianuarie, conform calculelor specialiştilor. În SUA, prima infectare ar fi apărut în jurul datei de 16 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...