De când va deveni operațional Sistemul Informaţional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase – SUMAL 2.0

Sistemul Informaţional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase – SUMAL 2.0 va deveni operaţional începând cu data de 1 noiembrie. Cei peste 100.000 de utilizatori vor putea să înceapă să opereze în acest sistem informatic, în paralel cu versiunea veche, a anunţat printr-un comunicat, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Guvernul României a decis acordarea unei perioade de graţie tuturor noilor utilizatori ai SUMAL 2.0 de a se familiariza cu noul sistem, prin extinderea obligativităţii utilizării vechii versiuni a sistemului până la data de 30 ianuarie 2021. Până la această dată, cele două sisteme vor funcţiona în paralel, iar utilizatorii sunt obligaţi să le folosească concomitent. După acest termen, urmărirea trasabilităţii se va realiza exclusiv prin noul SUMAL.

Noua versiune a SUMAL aduce inovaţii care ajută, pe de o parte, munca de combatere a tăierilor ilegale şi, totodată, simplifică enorm munca lucrătorilor silvici din teren. Astfel, se va putea urmări, în timp real, prin coordonate GPS. SUMAL 2.0 obligă şi la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din România, precum şi însemnarea, în pădure, a parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS înainte de a se face tăierea. O altă particularitate a sistemului este aceea că se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din ţară. În plus, cantităţile de aici vor fi actualizate automat de sistem.

SUMAL 2.0 nu va mai permite realizarea transportului dublu pe acelaşi aviz şi nici evitarea voită a înregistrării în sistem prin realizarea de transporturi multiple cu cantităţi reduse. În acest caz, transportatorii de volume mici, pentru care nu este necesar avizul de însoţire, nu vor mai avea voie să transporte, în total, mai mult de 20 mc pe an, dacă nu sunt înregistraţi în noul SUMAL ca transportatori profesionişti. Sistemul are acum capacitatea de a depista şi bloca automat astfel de practici.

Recent, Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva a avertizat asupra faptului că aplicaţia SUMAL 2.0 nu este finalizată şi are module care, în actuala fază de testare, nu sunt funcţionale, astfel că obligativitatea implementării sistemului din 31 octombrie poate pune în pericol aprovizionarea populaţiei cu lemn de foc.

La rândul lor, reprezentanţii Fordaq – Comunitatea Forestierilor din România au solicitat, miercuri, să introducă o etapă de testare a sistemului SUMAL 2.0 care să permită reacţii de la utilizatori înainte de obligativitatea folosirii aplicaţiei.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cătălin Cîrstoiu își ia concediu de la spital. Nu crede că...

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al Alianței PSD - PNL la Primăria Capitalei, spune că el este convins că bucureștenii își doresc un primar...

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat promulgarea legii anti-violență

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, marchează un moment semnificativ, anunțând promulgarea legii care ratifică Convenția nr. 190/2019 a Organizației Internaționale a...