De ce Irlanda vrea să sacrifice 200.000 de bovine în următorii trei ani

Publicat: 03 iul. 2023, 07:00, de Magda Marincovici, în ESENȚIAL , ? cititori
De ce Irlanda vrea să sacrifice 200.000 de bovine în următorii trei ani

După Noua Zeelandă, a venit rândul guvernului irlandez să ia o măsură radicală pentru a face față încălzirii climatice: sacrificarea a aproape 200.000 de vaci în trei ani, transmite HuffPost.

De altfel, sectorul agricol este considerat responsabil pentru aproximativ 40% din emisiile de gaze cu efect de seră, în special din cauza metanului emanat de animale, mai ales de vaci sau oi. Scopul final al acestei măsuri este reducerea cu un sfert a emisiilor de gaze cu efect de seră din agricultură, până în 2030.

Trebuie amintit că Irlanda are un număr mare de bovine pe cap de locuitor: 5 milioane de locuitori și … 6,5 milioane de vaci.

O cifră care a crescut cu 40% în ultimii 10 ani. De altfel, Irlanda a fost avertizată că trebuie să dovedească mai multă implicare pentru atingerea obiectivelor legate de climă, mediu și biodiversitate, înainte de a semna ultimul său plan de strategie în materie de politică agricolă (PAC).

Metanul (CH4) este al doilea gaz cu efect de seră care contribuie la încălzirea globală. Deși nu rezistă mult timp în atmsferă, comparativ cu dioxidul de carbon, totuși metanul este mult mai puternic. Astfel, în două decenii, efectul metanului în încălzirea globală este de 84 de ori mai important comparativ cu CO2.

Metanul este responsabil pentru aproximativ 30% din încălzirea planetei începând cu revoluția industrială, sublinia președinta Comisiei Europene, Ursula Von de Leyen, cu prilejul COP 26 din 2021 de la  Dublin.

La nivel global, 40%  din emisiile de metan provocate de om provin din agricultură, în special din fermele de animale.

Prin sacrificarea a aproape 200.000 de bovine în trei ani s-ar reduce emisia unei tone de CO2. Sacrificarea animalelor este planificată a avea loc pe bază de voluntariat. Dar această măsură deja a provocat nemulțumirea fermierilor, inclusiv a organizațiilor pentru drepturile animalelor.