De ce se „uită” chinezii la Lună

Publicat: 18 ian. 2021, 22:00, de Roxana Roseti, în Internațional , ? cititori
De ce se „uită” chinezii la Lună

China a devenit a treia ţară care a obţinut probe de pe Lună. Aceasta după ce sonda sa fără echipaj uman Chang’e-5, denumită după zeiţa Lunii din mitologia chineză, a adus luna trecută pe Pământ 1,731 kilograme de probe.

O cantitate mai mică decât cea planificată, de 2 kilograme, dar importantă…Rocile selenare prelevate în cadrul unei misiuni chineze istorice pe Lună au cântărit mai puţin decât se dorea iniţial. Însă China s-a arătat în continuare dispusă să studieze probele împreună cu oameni de ştiinţă din alte state, potrivit Reuters.

Sonda a estimat că rocile selenare au o densitate de 1,6 grame pe milimetru cub, pe baza datelor obţinute din misiunile anterioare ale altor ţări, a explicat Pei Zhaoyu, purtătorul de cuvânt al misiunii. Orientându-se după această cifră, sonda a încetat prelevarea probelor după doar 12 ore, după ce se pare că a evaluat că obiectivul fusese atins.

„’Totuşi, pe baza testelor, densitatea reală ar putea să nu fie atât de mare”, a declarat Pei presei. „Iniţial, am planificat să finalizăm activitatea de prelevare a probelor de la suprafaţă în 22 de ore dar, de fapt, ne-am oprit după 12 ore”, a adăugat el.

China este în continuare deschisă cooperării cu toate naţiunile interesate de studierea probelor, a spus Pei, inclusiv cu Statele Unite.